Aventurându-te în… căsătorie

A

În ziele noastre este greu să-ți păstrezi speranța, să ai încredere că-ți vei găsi sufletul pereche, lângă care să te bucuri de o viață lungă și împlinită. Mulți dintre cei aflați la douăzeci și ceva – sau la treizeci și ceva – de ani consideră căsătoria drept o aventură riscantă. Nu sunt cinici, dar privesc în jurul lor. Ei văd o mulțime de cupluri nefericite, statistici îngrijorătoare cu privire la divorț și oameni cu inima frântă, uneori chiar în propriile lor familii. Nu este de mirare că oamenii se căsătoresc tot mai târziu, cu mai multă neîncredere și mai puțin succes. Mulți își ascund temerile, concentrându-se asupra carierei și amânând căsătoria la nesfârșit.

Radiografia de mai sus îi aparține lui Craig Groeschel. Autor emerit în ceea ce privește viața conjugală, Craig surprinde prin concretețea și franchețea cu care își așterne sfaturile. Citatul l-am extras din recenta ediție românească a cărții sale: Până la capăt. Pentru o căsnicie de o viață, apărută într-o traducere excelentă la editura Kerigma (Oradea).

Nimic nou sub soare. Fiecare dintre noi constată erodarea conceptului de familie sub toate aspectele lui. Omul modern, bolnav de iresponsabilitate, are păreri tot mai nebiblice despre viața în doi. Iată o mare provocare pentru Biserica Domnului. Va reuși ea oare să proclame principiile Scripturii într-o lume atât de laxă din punct de vedere moral?! Răspunsul afirmativ la această întrebare depinde de fiecare dintre noi.

comentarii

  • Superb articolul si provocarea pe care ati lansat-o. Autorul denota curaj si responsabilitate gandind din perspectiva pasajului pe care ni l-ati adus in atentie. O atitudine foarte realista… Cele bune!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.