28 de ore și 45 de minute; cu pauze a câte 15 minute la opt ore. Atât a durat cea mai lungă predică a tuturor timpurilor. Protagonistul: Chris Sterry, reverend la biserica din Whalley (nord-vestul Angliei). Popularul site Știri Creștine ne mai spune că interminabila predică a și intrat în Cartea Recordurilor, depășind-o detașat pe cea precedentă. Dintre reguli (deloc ușoare) amintim: interzicerea notițelor; interzicerea repetării anumitor idei; interzicerea pauzelor mai mari de 10 secunde și alte câteva rigori mai puțin vizibile.
Călcând ai zice pe urmele lui Pavel, Sterry a început predica dimineața devreme și a sfârșit-o a doua zi aproape de prânz. Mă întreb dacă a avut și ascultători în afara trimișilor speciali de la Cartea Recordurilor. Probabil că da, să nu fim malițioși. Dar totuși, să predici cu ochii pe ceas mi se pare o autoflagelare intelectuală. Fără îndoială trăim într-o vreme când scurtimea predicilor este mult vehiculată, dar nu cred că ar trebui să cădem în cealaltă extremă.
Puritanii (și ce predicatori aveau!) rosteau mesaje care atingeau și trei ore. O mențiune: în fața aceluiași auditoriu. Comunitățile lor erau pătrunse de o sete uimitoare de Cuvânt și reușeau să se concentreze timp îndelungat. Fără prea multe artificii retorice, predicile erau primite și aplicate cu sârg. Azi suntem tot mai copleșiți de muzică și de scurte intervenții, iar proclamarea este tot mai deficitară.
O scurtă privire în istoria creștinismului ar deschide ochii oricui. În vremuri bune, de trezire și revigorare spirituală, predica a fost predică. Nici predicatorii nu s-au jucat cu ea… dar nici ascultătorii. Prezentarea expozitivă a Scripturii a educat atâtea suflete și le-a conferit siguranță în umblarea cu Dumnezeu. Cred că o întoarcere la acea seriozitate ar fi mai mult decât necesară.
Într-o epocă a zgomotului (Modernitatea înseamnă revenirea la putere a zgomotului – vorba lui Besancon) predicarea ar trebui să facă diferența. Rostită cu onestitate și fundamentată pe o hermeneutică sănătoasă, ea reprezintă calea cea mai sigură de răspândire a Cuvântului. Dacă muzica ne pregătește inimile, mă întreb nu cumva o face pentru a putea primi Cuvântul Scripturii?! Sunt convins că da.