Alexandra Salome (139-67 î.Hr.) este considerată a doua regină a Iudeii (după Atalia, a cărei domnie fusese înainte cu opt secole). Născută în micul orășel Modein, frumusețea ei pălea în comparație cu sora mai mare. Deși învățase să citească la o vârstă fragedă, în vremeaaceea, fetele nu erau apreciate pentru abilitățile lor intelectuale. După moartea tatălui și a surorii ei, Ioan Hircan, o rudă îndepărtată, le invită pe Salome Alexandra și pe mama ei să locuiască împreunăn cu familia lui din Ierusalim, unde setea ei de cunoaștere este astâmpărată. Ajunge soția unui poolitician pragmatic, care a ales-o pe ea ca succesor la troon în defavoarea fiilor săi. Soția lui s-a dovedit destoinică în ale guvernării, națiunea bucurându-se de una dintre cele mai pașnice perioade din istoria hașmoneilor (76-67 î.Hr.). Deși Alexandra își petrece o mare parte din viața ei drept un pion comandat de bărbații puternici din jurul ei, ea este totuși importantă măcar prin exotismul propriei situații.
Sursele rabinice îl desemnează pe rabin, Simeon ben Șetah, ca fratele ei, făcând-o și ea fiică a Șetei. Fiul cel mai mare al lui Salome Alexandra, Alexandru Ianai a fost Hircan II, care a luptat împotriva fratelui său mai mic Aristobul II în 73 î.Hr. pentru Înalta Preoție Evreiască. Hircan II a avut succes în cele din urmă după ce a primit ajutorul regelui nabatean Aretas III; mituirea oficialităților romane, inclusiv a lui Scaurul și câștigând favoarea lui Pompei cel Mare, care și-a învins fratele și l-a dus la Roma. Sursele rabinice se referă în termeni strălucitori la prosperitatea de care s-a bucurat Iudeea sub Salome Alexandra. Haggadah (Ta’anit, 23a; Sifra, ḤuḲḲat, i. 110) relatează că în timpul domniei sale, ca răsplată pentru evlavia ei, ploaia a căzut numai în nopțile de sabat (vineri); astfel încât clasa muncitoare nu a suferit nici o pierdere de plată prin ploaia care a căzut în timpul timpului lor de muncă. Fertilitatea solului a fost atât de mare încât boabele de grâu au crescut la fel de mari ca fasolea; ovăz mare ca măslinele; si linte mari ca denarii de aur. Înțelepții au adunat exemplare din aceste boabe și le-au păstrat pentru a le arăta generațiilor viitoare recompensele ascultării de Lege și ce evlavie ar putea obține. Alessandra a avut grijă să revigoreze armata și să consolideze cetățile de la granițe, pentru a impresiona statele vecine. El i-a ordonat fiului său Aristobul II să asedieze Damascul, deși acțiunea sa încheiat fără succes.
Spre sfârșitul domniei a suferit o opoziție internă: chiar și Aristobul al II-lea s-a ridicat împotriva mamei sale, aspirând la tron. Alexandra, însă, a murit înainte de a fi nevoită să-l înfrunte, după nouă ani de domnie.