Hotărât să realizeze metodic toate demersurile destinate să îl elibereze de disconfort – cel de a-i fi frig sau cel de a se simți vinovat – omul modern nu vede în fața sa decât instrumentele proiectului său de emancipare, sau obstacolele din calea acestuia. Nimic substanțial, fie că este vorba de lege, de bine sau de o cauză sau de un scop, nu-i mai reține atenția, nici nu-i mai încetinește pasul. A devenit alergător și va alerga până la sfârșitul lumii.
În felul acesta descria Pierre Manent starea omului modern. Afirmația a fost publicată în La Cité de l´homme în anul 1994, deci la final de secol XX.
Autorul acestor rânduri nu se dezice, dând dovadă de o luciditate de fier. Asemănând omul emancipat cu un alergător buimac, Manent îi profețește o continuare haotică a cursei. Până unde? Până la sfârșitul istoriei. Când am dat peste afirmația de mai sus mi-am pus serioase întrebări cu privire la soarta lumii civilizate.
Dreptul la propria subiectivitate. La fel cum sfarsitul lumii a fost anuntat de zeci de ori. La fel cum batranii vorbeau si vorbesc despre „tinerii din ziua de azi”.
Are și subiectivitatea farmecul ei. Mi-a plăcut metafora alergării pe care autorul a folosit-o.
Ce sa facem Ghita, se intampla sa isi faca oamenii biserici atunci cand isi ridica subiectivitatea la rang de revelatie.