Puțini adolescenți cunosc faptul ca prin Legea 197 din 17 noiembrie 1997, în fiecare a doua duminică din mai este Ziua Adolescentului. Totuși, de la un an la altul, manifestările în acest sens par a prinde viață. Strădania lor funciară de-a ieși în evidență, de-ași contura propria personalitate, are acum o conotație oficială. Implicit, li se recunoaște existența și importanța. Bunicul meu era cândva contrariat asupra acestui subiect. Țin minte și acum întrebarea lui: Ce-i ăla un adolescent? Am încercat să-i explic. După ce m-am străduit cât de cât, mi-a spus: V-ați complicat. Pe vremea mea erai tânăr și atât. Apoi urma căsătoria și deveneai om în toată firea.
Dar lumea s-a schimat de-atunci. Nu știm sigur dacă în bine, dar tinerețea în sine s-a desfăcut în cel puțin trei perioade: prepubertatea, pubertatea și adolesența. Toate acestea sunt integrate în conceptul de tânăr, deși unele perioade par a fi mai degrabă o pre-tinerețe. În fine, numai adolescent să nu fi. Care-am trecut pe acolo știm deja despre „deliciile” vârstei. Invadați de complexe de orice fel, dornici cu orice preț de afirmare și mereu în căutarea unei stări mai bune, luptam oarecum pentru existență. La fel fac și acum adolesenții noștri. Doar că lor pare a le fi mai greu. Sunt înconjurați de mai multe ispite, iar realitatea înconjurătoare e mult mai fluidă. Pendulează între ludic și sobru, între joc și treabă serioasă. Se îndrăgostesc adolescentin (doar sunt adolescenți) și apoi plătesc întregul preț al gestului cu pricina. Se răscoală împotriva oricărei forme de autoritate: din familie până în biserică. Se simt mereu neînțeleși, marginalizați, ratați. Mai mult, ei înșiși nu se pot înțelege, ceea ce furnizează o frustrare de proporții.
Și, cu toate acestea, sunt ai noștri. Iar adolescența este o fază intermediar în ciclul vieții, care are o singură calitate: e trecătoare. Vin și alte vremuri. Totul e ca, adolescent fiind, să nu ai multe pierderi. Să nu-ți pierzi virginitatea în mijlocul unei presiuni sexuale teribile. Să nu-ți pierzi principiile sădite cu grijă în tine de părinți și biserică. Să nu-ți pierzi speranța că toate transformările – inclusiv fizice – au totuși o finalitate. Și, în fine, să le urăm dragilor noștri adolescenți viață lungă, înțelepciune și caracter. Acum, la vârsta modelării, să fie ei tot mai aproape de chipul lui Hristos, să fie demni și tonici. Zi bună!