După ani buni de la convertire, Jean Calvin – marele reformator genevez – își descrie acele trăiri într-un Comentariu la Cartea Psalmilor. Întotdeauna și-a văzut convertirea ca una neașteptată, ocazie în care Dumnezeu mi-a îmblânzit și mi-a făcut inima ascultătoare – spunea el.
Așadar, după ce am început să gust și să cunosc adevărata pietate, m-am înflăcărat îndată de o atât de mare dorință de a înainta încât, cu toate că nu am părăsit întru totul celelalte studii, totuși m-am dedicat lor mai puțin. Și mare mi-a fost mirarea când, înainted e a se împlini un an, toți cei care doreau învățătura pură veneau la mine să învețe, deși eu însumi eram puțin mai mult decât un începător.
Sesizați vă rog coneptul de însuflețire care este deopotrivă cadrul și finalitatea converitiri lui Calvin. Pe acest fond se consumă acea intensă dorință de a afla mai mult, de a te apropia de Dumnezeu. De remarcat și surpriza slujirii căreia îi cade pradă, am putea spune. Calvin s-a trezit învățându-i pe alții, în vreme ce era conștient de propriile lacune. Aici ar fi si un principiu: poți să împărtășești cu ceilalți din cunoașterea ta oricând. Nu trebuie să ajungi până la o cunoaștere superioară a lucrurilor, începe de unde ești. Și, bineînțeles, cu pietate și bucurie. Totul veritabil, totul la cele mai înalte cote!