Când slujitorii binelui slăbesc, aceeași sarcină este reluată de forțe de altă natură, afectate de semne contrarii, și confuzia își face loc. Îndemnul evanghelic căutați Împărăția lui Dumnezeu se secularizează și degenerează în utopii de Rai pe pământ. În frământarea îngrămădirilor omenești se profilează înfricoșătorul totalitarism al fiare apocaliptice. Azi creștinătatea nu mai e agentul activ al istoriei, ci un spectator neputincios al procesului care scapă influenței sale, existând riscul de a fi redusă la dimensiunile și semnificația unei secte închise în ea însăși, la marginea destinelor lumii. Reformele sociale și economice, eliberarea și emanciparea popoarelor și claselor sociale se fac într-o lume al cărei centru nu mai este Biserica.
Cât de actuale sunt aceste cuvinte în zorii anului 2012! Ele aparțin lui Paul Evdokimov și au fost așternute în cartea-eseu: Femeia și mântuirea lumii (Christiana, București, 2004). Scrisă din perspective diferite dar sinergice, lucrarea este un compendium de erudiție și reflecții.
Realismul lui Evdokimov este aproape ucigător: creștinătatea nu mai e agentul activ al istoriei. Mulțumindu-se cu calitatea de spectator, creștinismul nu mai determină ci doar rezistă. Iar dacă premisa nu dă greș, la ce ar trebui să ne așteptăm?! Concepțiile iudeo-creștine sunt înăbușite violent, iar spiritul lor vocal (de altădată) a ajuns o simplă mimă. Totuși, să luăm această prezumție drept o provocare. O chemare a anului și – de ce nu – a vieții…