Nu trebuie să ne mulțumim să spunem că oamenii au plonjat în Istorie ca într-un mediu cronologic care i-ar modela; pentru că Istoria este cea care locuiește omul, istoricul nu este decât explicitarea unei istorii interioare, care exprimă ea însăși un Transistoric ce constituie Începutul de care se leagă toate debuturile noastre. Despre acest Transistoric ne vorbește Geneza, cu mult înaintea cronologiilor ioniene și a celor mai vechi filosofi greci. Geneza ne confruntă cu o comunicare indirectă în care nu ne transmite informație, ci ne dă de gândit; ea ne plasează în sânul unui Limbaj, în ascultarea căruia putem auzi vorbindu-se despre ceea ce a fixat Istoria noastră, orbită de pretențiile sale de a nu datora nimănui altcuiva decât sieși puterea de a se scrie.
Perspectivă ce-i aparține lui Jean Brun și care deschide una dintre cele mai bune cărți de istorie a filosofiei: Europa filosofică (Pandora-M, Târgoviște, 2002).
Autorul reușește să plaseze Începutul dincolo de orice cronologie. Viziune cât se poate de științifică (deși pare retrogradă), ea recunoaște revelația Scripturii în deplinătatea ei. Nu poți înțelege Istoricul dacă nu iei în calcul Transistoricul. Istoria pe care o putem cuantifica, pe care o refacem din documente, nu este decât un debut ulterior marelui Început. Cu o astfel de deschidere, într-o astfel de cheie, istoria lumii arată altfel. Istoria mare, celestă și care scapă analizei, face doar loc celei terestre, tangibile oarecum. Noi, ca ființe umane, o receptăm doar pe a doua. Pe prima o subînțelegem și ne-o luăm drept punct de sprijin. Nu tot ce ni se întâmplă este tot ce se întâmplă. Această convingere ar fi de dorit, mai ales în dreptul celor ce cultivă un anumit gen de autosuficiență.