Dacă vrem să avem o viaţă bună, trebuie să facem mișcare. Aproape orice indicator al vitalităţii – de la reducerea riscului de boli cardiovasculare, cancer și diabet, până la creșterea funcţiei cerebrale, îmbunătăţirea dispoziţiei generale, rezistenţă crescută la stres, reducerea anxietăţii și a depresiei, amplificarea capacităţii fizice și mentale – se ameliorează prin sport. Sportul e un medicament eficient.
Problema este că mulţi am ajuns să credem că sportul e ceva ce trebuie suportat, nu savurat. E tragic. Sportul făcut corect îţi prelungește viaţa. Nu doar prin prisma multiplelor sale beneficii, ci și pentru că simpla lui experienţă poate fi foarte plăcută – când lucrezi corect. Atunci, de unde asocierile
“negative? Fiindcă majoritatea industriei a fost construită în jurul soluţiilor care funcţionează pentru industrie, nu pentru oameni. Rânduri întregi de aparate te obligă să repeţi la infinit aceeași mișcare groaznic de plictisitoare. Ecranele de pe fiecare aparat te distrag de la cât de mult îţi amorţește mintea. Pentru a accesa propriul dispozitiv de evitare a plictiselii, îţi pui căștile, izolându-te și mai mult de comunitate și eliminând posibilitatea conversaţiei, a prieteniei, a sentimentului de apartenenţă. Toate acestea conduc la niveluri teribil de mici ale implicării pe termen lung, la rezultate foarte slabe, cu excepţia cazului câtorva împătimiţi care trag din greu la sală, și la sentimente de înfrângere, inutilitate, autodetestare, plictiseală, izolare.
Nu trebuie să fie așa. Când eram copii, alergam toată ziua, ne cățăram, dansam, ne rostogoleam, aruncam, prindeam, săream, făceam roata până noaptea. Exersam din greu, dar ne plăcea la nebunie.
Ne opream fiindcă eram obligaţi. Trebuia să mergem în casă la teme sau la cină. Pentru cei care practicau un sport, mai era și experienţa camaraderiei, a colaborării, a efortului colectiv, a prieteniei, a apartenenţei. Nu le spuneam, pe atunci, exerciţii fizice; se numea joacă și nu ne mai săturam. Treaba noastră, azi, e să retransformăm exerciţiul fizic în joacă. Să preschimbăm repetiţia și plictiseala în noutate și implicare. Să transformăm izolarea și intimidarea în prietenie și apartenenţă. Să trecem de la participare forţată și inutilitate la o activitate dezirabilă cu rezultate care transformă.
(Fragment din cartea Cum să trăiești o viaţă bună, de Jonathan Fields)