Citind Cuvântul înainte a volumului Documente care stau la baza Noului Testament (Paul Barrett, Logos, 2010), am dat peste un citat interesant. Scris de către Peter F. Jensen, arhiepiscop anglican de Sydney, el evidențiează caracterul particular al mișcării creștine.
Creștinismul este un caz singular, prin faptul că pretenția sa de a revela adevărul nu se bazează pe revelații mistice particulare, adresate unui profet sau învățător (revelații care, datorită caracterului lor particular, nu pot fi verificate sau falsificate), ci pe evenimente publice care au avut loc în urmă cu vreo treizeci de generații, în Orientul Mijlociu.
Scriitorii Noului Testament afirmă că, într-un anumit moment și loc (pe care le putem preciza), Dumnezeu S-a făcut om. S-a născut, a crescut, a învățat pe alții, cu o autoritate deosebită, a fost răstignit și a înviat din morți, făgăduind că va aduce Ziua Judecății. Faptul că toate acestea s-au întâmplat ține de memoria colectivă, ele fiind înregistrate de martori oculari, ca oricare alte evenimente istorice. Unicitatea acestei pretenții de adevăr rezidă în faptul că poate fi supusă legii probatoriului, adică poate fi confirmată sau infirmată. Există dovezi pe baza cărora să luăm o decizie.