Tatăl Nostru care ești în cerul inimii mele, chiar dacă ea pare un iad; sfințească-se numele Tău, invocat fie în tăcerea de moarte a amuțirii mele nedumerite; vie împărăția Ta atunci când suntem părăsiți de toți; fie voia Ta chiar de ar fi ca ea să ne ucidă, căci ea este viața, iar ceea ce pe pământ pare a fi un apus, în cer e răsăritul vieții Tale; pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, fă să ne rugăm și pentru faptul de a nu ne confunda cu Tine niciodată, nici chiar în clipa în care ne ești aproape, ci să observăm, măcar prin foamea noastră, că suntem creaturi sărmane și neînsemnate; eliberează-ne de păcatul nostru și ne apără de ispită și vină care, în fond, e una singură: de a nu crede în Tine și în iubirea Ta de nepătruns; ci ne mântuiește pe noi înșine prin Tine, mântuiește-ne în libertatea și în viața Ta.
O parafrază a Rugăciunii Domnești ce-i aparține lui Karl Rahner și apare într-un mic compediu intitulat Gânduri despre credință (Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2010).
Subtilitatea acestei parafrazări mi s-a părut genială. Marele gânditor catolic face (și) aici dovada unei profunzimi fascinante. Marile petiții ale rugăciunii Tatăl Nostru sunt aplicate până la cea mai fină nuanță la viața de zi cu zi. Astfel, elemente arhicunoscute ale acestei rugăciuni, capătă o relevanță aparte și ne exprimă mult mai bine. Să rămânem aproape de spiritul acestei rugăciuni și (de ce nu?!) să o aplicăm și la viața și trăirile noastre cotidiene. Să ne asculte Domnul!