Doamne, primește inima mea. Este adesea atât de îndepărtată de Tine. Este precum un pământ însetat, arid, pierdută în miile de lucruri mărunte ce umplu viața mea de zi cu zi. Doamne, numai Tu poți să-mi îndrepți inima spre Tine, cel ce ești centrul tuturor inimilor, Domnul tuturor sufletelor. Doar tu poți dărui spiritul rugăciunii, doar harul Tău îmi poate da puterea de a te găsi pe Tine în...
Dumnezeule, dă-ne tăria și fidelitatea unei inimi treze spre a o pregăti pentru ca acolo unde, în toată înețelepciunea vieții putem spune DA, să o și facem; pentru ca și viața noastră atât de împărțită să obțină prin îndurarea Ta acea împlinire ce poate însemna veșnicia noastră.
(Karl Rahner)
Tatăl Nostru care ești în cerul inimii mele, chiar dacă ea pare un iad; sfințească-se numele Tău, invocat fie în tăcerea de moarte a amuțirii mele nedumerite; vie împărăția Ta atunci când suntem părăsiți de toți; fie voia Ta chiar de ar fi ca ea să ne ucidă, căci ea este viața, iar ceea ce pe pământ pare a fi un apus, în cer e răsăritul vieții Tale; pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă...
Cuvântul Tău și înțelepciunea Ta sunt în mine, nu pentru că Te înțeleg, ci pentru că am fost recunoscut în Tine ca fiu și prieten totodată. Crești în mine, strălucește în mine tot mai mult, luminează-mă, lumină veșnică. Tu singur se cuvine să mă luminezi, Tu singur să-mi vorbești. Tot ceea ce am știut și am învățat să nu fie decât o călăuză pe drumul spre Tine.
(Karl Rahner)
Dă-ne cunoașterea, confirmată în viața de zi cu zi, a faptului că dacă Te căutăm, e semn că spiritul iniștii, al păcii și al încrederii, al libertății și al clarității este spiritul Tău, iar tot spiritul neliniștii și al fricii, al strâmtorării și al grelei melancolii este cel mult spiritul nostru sau cel al adâncului întunecat.
(Karl Rahner)
Dumnezeule nesfârșit, Tu ești cea dintâi și cea din urmă experiență a vieții mele. Da, într-adevăr, Tu însuți și nu conceptul, nu numele Tău, pe care noi Ți-l atribuim. CĂci Tu Te-ai revărsat peste mina în apa și în spiritul botezului. Atunci nu am gândit și nu am născocit nimic despre Tine. Atunci, mintea mea, cu toată agerimea ei, tăcea încă. Atunci, ai devenit Tu însuți, fără să mă întrebi...
În epoca în care trăim, ideea că religia aparține vieții nostre private – că este, de fapt, o ocupație din timpul liber al individului – este paradoxală, periculoasă și naturală totodată. Este paradoxală deoarece această exaltare a individului în domenul religios își face apariția într-o epocă în care colectivismul îl năpădește fără milă pe individ în orice domeniu. (…) Este...
Fie ca doar Tu să mă luminezi, doar Tu să-mi vorbești./ Fie ca tot ce știu fără Tine să nu-mi fie decât un tovarăș întâmplător în călătoria spre Tine.
(Karl Rahner)
Noi suntem orientați spre Dumnezeu. Această experiență originară exista mereu și nu are voie să fie confundantă cu gândirea obiectivantă, oricât de necesară, asupra orientării transcedentale a omului către mister. Ea nu elimină caracterul a posteori al cunoașterii despre Dumnezeu, însă acest caracter nu trebuie la înțeles la rândul său în sensul că Dumnezeu ne-ar putea fi prezentat și predat pur...