Doamne, grăbește, sârguiește, ajută-mi, sprijinește-mă și mă învrednicește să stau neostândit înaintea divanului Tău cel înfricoșat. Să nu biruiască păcatele mele cele mai multe decât nisipul mării adâncul iubirii Tale de oameni… Să nu ațipească, nici să nu adoarmă îngerul meu păzitor, iar noaptea să nu mi se arate ceva din cele spurcate ale zilei sau de după zi. (…)
Dăruiește-mi mie odihna nopții ca să petrec ziua întru dragostea dumnezeirii Tale celei negrăite și dă genelor mele somn ușor, pentru ca nici limba, unealta cântărilor de laudă, să nu rămână multă vreme moartă… Și mă scoală din somn la ceasurile potrivite cântărilor de laudă din miezul nopții și de dimineață, ca să Te slăvesc pe Tine, Lumina cea neapropiată, împreună cu puterile cerești și cu îngerii Tăi.
(Grigore Teologul)