Iartă-ne Doamne că prea am cedat atunci când ar fi trebuit să rămânem neclintiți!
Ne-a fost frică. Am ținut prea mult la imaginea noastră, am făcut pe înțelepții. Pe moment am uitat de Iosif și de Daniel, am uitat de exemplul suprem al Fiului Tău. Am crezut că va ieși bine, că oamenii vor aprecia gestul nostru. Abia acum realizăm că ne-am înșelat, ne-am amăgit pe noi înșine în mod lamentabil.
Și pe ceilalți i-am dezamăgit. Puteam fi o mărturie, dar am ales să fim un prilej de poticnire. Puteam să Te arătăm pe Tine oamenilor, dar ne-am arătat pe noi, în goliciunea noastră spirituală. Am pierdut exact ceea ce am vrut să salvăm.
Frustrați și apatici, am fi vrut să o luăm de la capăt. Am vrut să dăm ceasul istoriei înapoi, să retrăim presiunea, dar să învingem. Dar nu s-a mai putut. Înfrângerea încasată a devenit parte din noi… și atât.
Acum Doamne, în bunătatea Ta, iartă-ne! Luăm noi angajamente și sporim vigilența. Indiferent de costuri, vom rămâne verticali atunci când trebuie. Nu vrem să te mai facem de rușine, Doamne!