Este evident că Împărăția lui Dumnezeu operează cu un set de reguli diferite de ale oricărei alte împărății de pe pământ. Împărăția lui Dumnezeu nu are granițe geografice, nu are un oraș-capitală, nu are o clădire a parlamentului, nici însemne regale pompoase. Urmașii ei trăiesc în mijlocul cușmanilor, nu separați de ei, printr-un gard sau printr-un zid. Împărăția trăiește și crește în ființele omenești.
În acest fel descria Philip Yancey caracterul particular al Împărăției lui Dumnezeu. Desprins din Isus pe care nu L-am cunoscut, citatul își propune o conștientizare a cititorului. Vrăjiți de rigorismul organizatoric al lumii în care trăim s-ar putea să uităm cealaltă dimensiune. În predicarea lui Isus doar Împărăția Tatălui contează. Istoria mare acolo se scrie, iar apartenența noastră la ea nu e decât un favor nemeritat. Caracterul suprastatal al Împărăției Cerești ne compleșește mereu, iar autoritatea Regelui Ceresc ne umple inimile de speranță.