Nimic în lume nu este într-o situație mai gravă de cum sunt copiii și tinerii astăzi. Fără repere, fără viață reală, cu abilități antrenate preponderent în spațiul virtual, fără școală, fără cultură, fără mecanisme de autoreglare, fără nimic… Și, după cum par a se rândui lucrurile, nu vor avea nici măcar stabilitate materială, cea mai la îndemână dintre toate. Se urmărește obsesiv să fie doar niște piese de schimb ale unui sistem, concepția de existență obligatorie a sclavului a revenit violent, iar omul pleacă din istorie…
Să fim copii când trebuie și bătrâni când trebuie, indiferent de vârstă! Pe de o parte, să cunoaștem prin joc lumea, să dobândim abilități specifice maturității! Pe de altă parte, să contemplăm universul din apropierea noastră și să-i înțelegem legile în timpul specific acelui moment, corespondent respectivei stări. Tinere, ține cont că, în fiecare zi, timpul rămas e tot mai puțin, contrar percepției că tu îl descoperi a fi tot mai mult, întins, așteptându-te în spații tot mai mari. Câmpiile cu timp nu există, sunt doar niște iluzii. Treptat, în cazul fericit, capacitățile noastre descresc în mod natural, după care mai intervine și uzura, sporită de fiecare dintre noi, în funcție de modalitatea de irosire pentru care am optat.
(Din volumul Pentru tineri, banalități esențiale în șapte mii de semne. Jurnal de vacanță, de Marius Marin Șolea, Cartex, București, 2020, pp. 12,32)