În fiecare dimineață și-n fiecare seară
privesc în depărtări cum trec cocorii…
Șireaguri nesfârșite de-amintiri,
Speranțe înșelate
de ieri
de azi
de mâine, poate…
În fiecare dimineață și-n fiecare noapte privesc
din depărtări, cum vin cocorii…
Zădărnicii, bătând același drum pe care ieri
s-au scuturat petale moarte…
E scris în cartea vieții noastre
Să alergăm spre culmi de soare pline
Și obosiți de-atâta alergare
Să ne-ndoim sub bulgării țărânii?!…
Ci, Noi,
Cocori ai unei Vieți-de-Slavă
șireaguri nesfârșite de lumini
ne-om ridica pe Aripi-de-Nădejde
Slavoslovind în Cor de Heruvimi…
(Poezia Cocori de slavă, de Virgil Maxim, scrisă cu câteva săptămâni înainte de moarte)