Sărbătoarea pascală se apropia cu pași repezi. Isus încă este susținut de mulțime, iar o arestare directă ar provoca o revoltă. Evanghelilei nu menționează să se fi întâmplat ceva important în timpul zilei de miercuri. Este posibil ca Isus să fi rămas în Betania și să nu ajungă deloc în Ierusalim. Mai mult, El este invitat în casa lui Simon Leprosul. Leproșii (chiar dacă aici avem, probabil, un caz rezolvat de Isus) erau considerați necurați, iar a intra în casa lor te făcea incapabil de a mai intra în Templu.
Și iată-L pe Isus la masă, înfruptându-se din bunătățile oferite cu generozitate. Putem bănui că meniul conținea pâine de cea mai bună calitate, linte, fasole și mazăre; dar să nu uităm usturoiul și ceapa, salata, ridichile, morcovii, napii și castraveții. Probabil că au consumat și carne de miel sau de capră, un obicei culinar frecvent în Palestina. Dar nu aceste detalii trebuie să ne atragă atenția. În timpul mesei, are loc o întâmplare de o adâncă semnificație. Când Isus stătea la masă, o femeie se apropie de El, deschide un recipient cu ulei parfumat scump și i-L toarnă pe cap. Cei din cameră protestează, susținând că uleiul putea fi vândut pentru a-i hrăni pe săraci, dar Isus îi ia apărarea.
Toți evangheliști povestesc întâmplarea, chiar dacă o fac în mod diferit. Marcu o plasează în Betania, în seara de miercuri, în casa lui Simon Leprosul. Matei susține la fel, dar afirmă că discipolii au fost cei care au protestat. Ioan o plasează în casa lui Lazăr, cu Maria turnând mirul și ștergându-l cu părul capului ei. Luca susține că s-a petrecut în Capernaum, cu mult timp în urmă, în casa unui fariseu pe nume Simon. De fapt, avem de-a face cu două povestiri care conțin elemente similare. Luca ne prezintă o întâmplare din Galileea, iar Marcu ne prezintă întâmplarea din Săptămâna Mare. Ocazia din urmă nu are legătură de iertarea păcatelor, ci de moartea ispășitoare a lui Hristos.
Uleiul parfumat se folosea în mod obișnuit în lumea antică, cel puțin în rândurile clasei mijlocii. Oamenii se parfumau zilnic, iar uneori aceste alifii aveau și valoare medicală. Mirul din acest incident este descris ca rar și scump. Era din nard curat, iar nardul era importat din Himalaya, în India și – după spusele lui Pliniu – era parfumul cel mai apreciat. Parfumul era extras din rădăcini de plante. Vasul din alabastru deținut de femeie era echivalentul greco-roman al sticluțelor elegante de parfum. Faptul că l-a spart arată că a folosit conținutul în întregime, fără rest. O dăruire totală și necondiționată. Un gest ce dovedea o înaltă noblețe a spiritului.
Deși în acest episod femeia nu-și răsfiră părul, faptul că iese din sfera ei anonimă și casnică e deja un șoc cultural. La acea vreme femeile nu aveau voie să intre în conversație cu bărbații în timpul mesei. Ele trebuiau doar să prepare și să servească. Ucenicii o ceartă pentru curajul și gestul ei, dar Isus îi dojenește: Pentru ce faceți supărare femeii? Mereu Domnul a sărit în ajutorul celor marginalizați, iar acest lucru se vede și în ultima săptămână. Dacă societatea oficială nu le lăsa prea mult loc să acționeze, iată că în relația cu Isus puteau fi libere și chiar de folos.
În seara aceleiași zile, când în Betania încă se mai simțea mirosul de mir, în Ierusalim Iuda se sfătuia cu preoții. Dar cum ajunsese acest ucenic deja în Ierusalim? Probabil se strecurase afară din casă și fugise spre capitală. Distanța nu era mare. Dacă lucrurile au stat așa, înseamnă că în miercurea mare, doar Iuda a fost la Ierusalim. În timp ce femeia îi aducea o asemenea ofrandă lui Isus pregătindu-L pentru patimi, Iuda se târguia asupra prețului vânzării. 30 de arginți era plata a două luni bune de muncă. Probabil nu a fost singurul mobil al trădării, dar este singurul prezentat textual în Evanghelii. Sigur existau și alte dezamăgiri camuflate în inima lui Iuda. Coptarea lui de către preoții cei mai de seamă nu fusese întâmplătoare, el dăduse semne dinainte. Oricum, interesantă această suprapunere de evenimente. În aceeași zi, la o distanță nu prea mare, se întâmplau două lucruri total diferite. Într-un loc întreaga casă se proșternea în închinare, în celălalt, toți ticluiau planul prinderii lui Isus. Ambele evenimente aveau de-a face cu destinul final al Mântuitorului.
Este o zi cu public redus. În casa lui Simon nu puteau intra prea mulți. Dar, este o zi cu o profundă părtășie. Este ziua gesturilor extreme: al mirungerii și al trădării. Femeia cu vasul de alabstru țăndări, Iuda cu arginții sclipind. O zi în care apele se aleg, iar ceea ce va urma nu este decât curgerea logică a evenimentelor.