Scrisă în perioada interbelică, într-o atmosferă propice meditației, cartea Nostalgia paradisului – ce poartă semnătura lui Nichifor Crainic – a avut o istorie tumultoasă. 50 de ani a fost interzisă, fiind republicată abia în anul 1994, când o bună parte a românilor îl uitaseră pe ilustrul ei autor. De atunci, lucrarea s-a bucurat de reeditări succesive atât în România cât și în Republica Moldova, însă atenția publicului larg nu a fost captată îndeajuns. Cred că este încă nevoie de dezbatere asupra ideilor lui Crainic, iar exegeții operei lui să aleagă apele așa cum se cuvine.
Vă ofer un fragment savuros atât din punct de vedere literar, cât și din punct de vedere teologic. Sper să vă meargă la suflet și, pentru că tot suntem în zi de duminică, să vă invite la contemplare…
Creștinismul e a doua creație a lumii, adică refacerea ei în har prin jertfa pe cruce a Mântuitorului. Ce e lumea în sine, de unde vine și încotro merge nu vom ști niciodată dacă nu vom primi descoperirea dăruită prin Isus Hristos. Nici religiile și concepțiile filosofice din afară de sfera creștină, nici teoriile științei moderne n-au putut clădi vreo explicație integrală despre originea și rostul lumii, universal acceptabilă ca viziunea creștină, care așează cosmosul în raport de creatură față de Dumnezeu șji ni-l înfățișează ca o desfășurare de forme concrete ale gândirii divine, ce umplu cu măreția lor timpul și spațiul. Delimitată între cauzalitate și finalitate, lumea spânzură de cugetarea lui Dumnezeu, care o cuprinde precum un artist își cuprinde propria-i operă. (…)
Singur, Dumnezeu, autorul lumii, putea să aducă restabilirea mântuitoare – din dragoste nemărginită pentru propria-i operă. Când ziceam: creștinismul este a doua creație a lumii, nu înțelegeam suprimarea radicală a păcatului din lume, operată de Dumnezeu fără considerarea omului. Omul e ființă liberă. Și dacă Dumnezeu ar fi suprimat păcatul, lăsându-i totuși libertatea, n-ar fi suprimat cu asta nimic, fiindă posibilitatea de a păcătui ar fi rămas mai departe în om. Iar dacă ar fi lecuit păcatul suprimând libertatea omului, aceasta ar fi însemnat o nouă desfigurare a lumii, săvârșită acum de însuși Creatorul ei. În Dumnezeu, lucrul acesta însă e o absurditate. Suprimarea libertății omului ar fi însemnat o modificare în planul creației divine, adică o schimbare de gând, o imparfecțiune – lucru de neconceput în cugetarea eternă a lui Dumnezeu. Creștinismul crează lumea din nou asociind pe om la lucrarea divină. Principiul acesta apare în întruparea Fiului lui Dumnezeu.