Nu trebuie să ne sfiim. El ne invită în sufrageria inimii Sale, unde ne putem încălța cu niște papuci vechi de casă și putem împărtăși liber ceea ce simțim. El ne invită în bucătăria prieteniei Sale, unde sporovăiala și freamătul aluatului se mestecă într-o bunădipoziție generală. Ne invită în camera de luat masa a tăriei Sale, nde putem ospăta după cum ne poftește inima. Ne invită în camera de lucru a înțelepciunii Sale, unde putem învăța și crește și ne putem lărgi hotarele… și unde putem să Îi punem orice întrebare vrem. Ne invită în atelierul creativității Sale, unde putem fi conlucrători cu El, muncind împreună pentru a hotărî deznodământul evenimentelor. Ne invită în dormitorul odihnei Sale, unde găsim o pace nouă și unde putem sta goi, vulnerabil și liberi. Acesta din urmă este locul intimității celei mai profunde, unde cunoaștem și suntem cunoscuți pe deplin.
Iată o parabolă a invitației lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Desprinsă din primul capitol al cărții Rugăciunea scrisă de Richard Foster (Kerigma, Oradea, 2012), personificarea de mai sus m-a atras. Deși încă n-am lecturat cartea în întregime, invitația ce-o lansează autorul mi se pare pe cât de plastică pe atât de cuceritoare.
Nu am mai întâlnit până acum această metaforă a locuinței. Este un fel de-ai spune lui Isus să intre peste tot, să preia în întregime controlul vieților noastre. Fiecare ungher al inimii trebuie deschis în fața Lui, iar faptul acesta se poate realiza doar prin rugăciune. Invitația Lui devine efectivă abia atunci când o acceptăm. Asemenea propriei case, închinarea trebuie să ne ducă într-o stare de confort interior. Numai domnia Lui în viața noastră îi poate da sens. Important este să avem sensibilitate și să acționăm cu convingere. Doamne ajută!