Înainte cu câteva ore de rostirea sentinței, Dan Voiculescu încearcă să fie calm și implacabil. Răspunde fiecărei întrebări adresate de jurnaliști, pune răul în față și face planuri în eventualitatea unei încarcerări. Dintre toate, nimic nu m-a impresionat cel mai tare decât hotărârea lui de-a scrie. Tacticos, varanul ne explică despre condițiile extraordinare pe care ți le oferă penitenciarul: masă regulată, somn la oră fixă, pază și liniște.
Devine deja o uzanță ca „marii” inculpați să recurgă la condei. Miron Cozma devenise un geniu pustiu al poeziei postdecembriste, iar Adrian Năstase prelucra texte dintre cele mai incendiare. Acum, sub auspicii similare, un alt potențial scriitor se profilează la orizont. Intră și el în galeria „clasicilor” ce scriu din temniță, dar nu încarcerați întru credința în Dumnezeu, ci întru propria îmbogățire.
Cred că orice cititor de literatură ar trebui să simtă un frison pe șira spinării. Chiar nepunând mâna pe acele texte, faptul că el există arată că detenția poate fi ratată în multe feluri. Sperăm totuși că, în cazul lui Dan Voiculescu, varianta cu scrisul a fost oarecum sugerată de retorica jurnalistică și nu o treabă hotărâtă. Nu de alta dar, dacă mergem în această direcție, am putea umple aproape un raft cu aceste lucrări. Iar dacă justiția își va face datoria în continuare, o bibliotecă va domina, pletoric, neagra literatură de detenție.
