Xavier de Maistre (1763-1852) scria în anul 1794 eseul Călătorie în jurul camere mele. Printr-un concurs nesăbuit de împrejurări, acesta fusese ținut în arest timp de șase săptămâni, pentru că parcipiase la un duel. În timpul acestei detenții, și-a luat răgazul unor reflecții aparent banale, însă – în cele din urmă – extrem de rodnice.
Aflându-ne și noi în izolare în această perioadă, m-am gândit că ne prinde bine să citim câte ceva despre… fotoliu.
Când călătoresc prin camera mea rar merg în linie dreaptă; mă duc de la masă spre un tablou agăţat într-un colţ, de acolo o iau oblic pentru a ajunge la uşă, dar deşi în momentul în care plec intenţia mea este de a urma acest traseu, dacă îmi iese în cale un fotoliu nu fac mutre, ci mă adaptez de îndată situaţiei. Fotoliul este o mobilă minunată! El îi este deosebit de folositor unui om înclinat spre meditaţie. În serile lungi de iarnă este plăcut uneori, dar întotdeauna înţelept, să te aşezi bine într-un fotoliu, departe de zgomotele mulţimii. Un foc bun, câteva cărţi, nişte pene de scris: numai soluţii împotriva plictiselii. Şi ce plăcere încă şi mai mare este aceea de a uita de cărţi şi de pene, pentru a aţâţa focul, lăsându-te pradă unei duioase visări, meşterind câteva versuri cu care să-ţi înveseleşti prietenii! Orele alunecă atunci pe deasupra ta şi cad, tăcut, în veşnicie, fără a te face să simţi trecerea lor tristă.