În dezbatere: MISA

Ã

Ziarele americane vuiesc: Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) se dezvoltă de la o zi la alta! Secta lui Gregorian Bivolaru cucerește America, iar sociologii s-au apucat de treabă. Se fac socoteli, analize și se emit prezumții. Vor urma liderii creștini, teologii de sistem și, evident, psihologii de marcă. Toți, într-o polifonie a ideilor, vor analiza rând pe rând fiecare detaliu. Nu mă îndoiesc de exploatarea mediatică a fiecărei mișcări.

Pe lângă practicile yoga (mă refer la cele clasice), această mișcare îngrijorează prin puternicul conținut pornografic. De la relații sexuale (simulate sau consumate) cu minore, până la orgii de tot felul, ucenicii lui Bivolaru pun în uimire până și pe cei mai libertini dintre americani. Jurnaliștii au cules tot felul de mărturii din interiorul grupului. Sunt americani care povestesc întreaga vrajă cu nonșalanță. Soți care ajung să comită tot felul de orgii în grup și alte forme de exhibiționism.

Întrebarea ce se ridică este cum a scăpat Bivolaru de condamnare?! Mai mult: cum de suedezii i-au acordat azil politic cu atâta ușurință?! În fine, presa americană crede că justiția ar trebui să se pronunțe. Este oarecum rândul lor, a americanilor, să arate lumii că vor amenda întregul dezmăț. Grea sarcină! În America yoga este la mare căutare, doar că granița între aceasta și perversiunea sexuală e atât de fragilă. Va putea cineva vreodată să facă o demarcație clară? Sau va putea cineva să renunțe la tot tacâmul pentru a suprima răul cel mare? Greu de spus. Interesant de urmărit fenomenul și de comentat pe marginea lui. Imoralitatea sexuală cunoaște prin MISA o nouă dimensiune, degradantă în cel mai josnic mod. Dificil de prezis ce se va întâmpla. Cert este că această organizație ba legală, ba ilegală, își continuă drumul prin istoria recentă. Transcede anii și continentele, fără ca nimeni să o poată opri. Cel puțin deocamdată…

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.