Când încheie cea mai dogmatică dintre epistolele sale – Romani – apostolul Pavel nu mai sfârșește în a transmite sănătate. Spuneți sănătate… rostește apostolul de aproape 20 de ori. Capitolul 16 este o înșiruire de nume care pentru noi nu înseamnă mare lucru, dar care pentru Pavel însemna un univers. În spatele fiecărei enumerări se ascunde o persoană reală, cu care apostolul avusese experiențe comune și, implicit, avea o sumedenie de amintiri. Viața noastră se clădește pe această armătură relațională fără de care întreg edificiul s-ar nărui. Nimeni nu e suficient de puternic pentru a străbate singur, ci are nevoie de un zid afectiv. O seamă de oameni (nu mulți, dar merituoși) ne împresoară cu candoare, ne sunt aproape chiar și când sunt departe, ne înțeleg chiar și atunci când nu spunem nimic. Lor, din adâncul inimii, Pavel le dorește sănătate.
Unii dintre noi, mai spiritualizanți de felul lor, ar fi transmis lucruri mai înalte. Poate unii am fi derapat în urări mai degrabă cerești decât pământești. Pavel însă e mult prea autentic să alunece în clișee. El scrie oamenilor, nu îngerilor. Știe că sănătatea sau boala sunt lucruri radical diferite, iar stările pe care le provoacă sunt diametral opuse. Și mai știe că prietenii lui, odată sănătoși, nu se vor da înapoi să alerge pentru Împărăția lui Dumnezeu. Dacă baza existențială e rezolvată, ei au suficientă maturitate să nu fie nici leneși, nici neroditori.
În această duminică răcoroasă și umedă, când iarna pare indecisă, vă invit să pledăm pentru urări de calitate. Fără false modestii și fără emfază, haideți să învățăm a dori sănătate celor din jurul nostru. Sigur că, buni creștini ce suntem, ne vom gândi și la sănătatea spirituală. Sigur că vom subînțelege vitalitate pe toate planurile și fericire, dar mai întâi sănătate. Pentru că, nu-i așa, când un mădular suferă… toate sunt atinse de suferință. Frumoasă lecție de apostol!