La 27 ianuarie 1756, într-un orășel de la poalele munților austrieci, se năștea Wolfgang Amadeus Mozart. Orașul se numea Salzburg, iar familia sa era mare iubitoare de muzică. În special tatăl, Leopold, a investit enorm în micuțul Mozart. În timp ce sora lui mai mare, Ema, învăța la pian, micuțul manifesta un interes deosebit. Talentul și sărguința sa atât de precoce nu puteau fi trecute cu vederea. Așa se face că încă la vârste preșcolare Mozart a interpretat piese dificile, dar a și compus tot mai amplu.
Sub directa supraveghere a tatălui, Mozart face turneu după turneu. Publicul urma să afle despre geniul acestui tinerel, iar în final ajunge la curtea prințului elector de Bavaria. Urmează apoi Viena și concertele în fața familiei imperiale. Apoi Franța, unde artistul se bucură de o largă apreciere și, în fine, Anglia. Aici va rămâne un an, înainte de a cucerii ultima redută în plan muzical: Italia. Lopold îl numea: miracolul înfăptuit de Dumnezeu la Salzburg. În bună măsură avea dreptate. La doar 13 ani, Mozart cunoștea la perfecție limbajul muzical al epocii sale și devenise specialist în imitarea dialectelor muzicale locale.
Perioada cea mai fecundă din punct de vedere componistic este legată totuși de maturitate. În vara anului 1773 – după ce deja scrisese câteva piese importante – au urmat și mai multe simfoni și divertismente, precum și io piesă liturgică. În anul următor compune simfoni și concerte pentru fagot (unul dintre instrumentele lui preferate), dar și pentru vioară. Deja era angajat la curte pe postul de concertmaistru, iar operele sale aveau (deocamdată) o răspândire locală. După pelegrinările descrise mai sus, el ajunge la Viena pe care-o numește tărâmul pianului. Aici se dedică acestui instrument, concertând masiv și compunând în același ritm. Își extinde creația prin piese de operă, iar aici Figaro și Don Giovanni ar fi de menționat.
Notorietatea lui creștea exponențial. A fost poate cel mai răsfățat compozitor al timpului său, dar și a secolelor dinainte. Ultimul său an – 1791 – este unul productiv și dramatic în același timp. O boală tot mai vizibilă punea stăpânire pe el, deși continua să concerteze și să compună. Din această perioadă avem cunoscuta piesă Flautul fermecat. Se stinge la doar 35 de ani, după o viață tumultoasă și extrem de fructuoasă în același timp. Se spune că după serviciul funebru ce a avut loc la catedrala Sfântul Ștefan, un număr foarte mic alcătuise cortegiu spre cimitir. De vină a fost vremea nefavorabilă (era 5 decembrie), dar și faptul că evenimentul nu apucase încă să fie cunoscut așa cum se cuvine. Motto-ul lui a fost: Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine. Frumos, nu?!