La 19 octombrie 1868 se năștea, la Soveja, Simion Mehedinți. A fost unul dintre cei mai mari geografi și geopoliticieni români. A studiat la București, apoi în Franța și Germania. Preia apoi catedra de geografie a Universității București, iar în 1915 devine membru titular al Academiei Române. Conduce cu succes revista Convorbiri literare, plus o sumedenie de alte activități cu caracter umanist.
Format în școala lui Titu Maiorescu, Mehedinți a desfășurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor, dar în special al tineretului. Îndrăgit conferețiar, era așteptat cu aulele universităților pline până la refuz. El considera că munca are un rol determinant în procesul de antropogeneză și în întreaga existență umană. Cunoscând bine metehnele poporului român, a încercat să-l responsabilizeze cât mai mult cu putință.
În jurul lui s-au format nume mari în ale geografiei: George Vâslan, Constantin Brătescu, Mintilă Mihăilescu, Mihail D. David și alții. Toți aceștia au lăsat cuvinte frumoase în memoriile lor, elogiind integritatea și erudiția acestui mare profesor. Într-o perioadă tumultoasă din istoria noastră națională, Mehedinți a înțeles că trebuie să se investească în oameni. A înțeles că o țară cu un sistem de învățământ șubred este sortită eșecului pe multe planuri.
Ca mai toată generația lui, Mehedinți a simpatizat și el cu Mișcarea Legionară. A fost unul dintre cei mai înfocați a lui Corneliu Zelea Codreanu, crezând în mesianismul legionarismului. Radicalismul marelui academician se plia bine structura sa robustă din punct de vedere moral. Visul i-a fost spulberat de înfiriparea mișcării comuniste în România. În ultimii ani ai vieții (spre 1962) a fost marginalizat pe toate planurile. Chiar și cărțile lui de specialitate au fost puse sub semnul întrebării, iar notorietatea sa publică a fost aprig contestată. S-a stins într-o singurătate usturătoare, deși viața și activitatea i-ar fi impus o altă ieșire din scenă.
Ca mulți alți dascăli și savanți români, Mehedinți este și el un exemplu de verticalitate și seriozitate. În domeniul lui de specialitate a fost cel mai bun. A scris, a format oameni, a educat publicul larg. Vizionar până în cel mai mic detaliu, el a înțeles să lase țării sale un tezaur cultural autentic. Și-a plătit cu eroism prețul propriilor convingeri, dar nu s-a lăsat dus de valul majorității. Merită să nu-l uităm!