La 14 noiembrie 1920 se năștea scriitorul și teologul Sergiu Grossu. Se întâmpla în localitatea Cubolta din mult iubita Basarabie. La vârsta de șapte ani, părinții decid să se mute la Bălți, unde băiețelul urmează Liceul de Băieți Ion Creangă și publică deja în revista Viața Basarabiei.
Vine apoi la București unde obține licența în filozofie, filologie modernă și teologie. Proaspăt licențiat Sergiu Grossu a refuzat să fie profesor în școlile comuniste, pentru a nu fi obligat să-i învețe pe copii materialismul dialectic impus de regim. Verticalitatea unei asemenea decizii a fost pilduitoare pentru mulți, dar în egală măsură a atras atenția autorităților. Ca și cum nu ar fi fost suficient, el activează clandestin în mișcarea Oastea Domnului. Pe atunci mișcarea fusese scoasă în afara legii de câtre comunism, iar adepții ei erau urmăriți.
În anul 1957, se căsătorește cu Nicoleta Valeria Bruteanu, nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu. În 1959, la numai doi ani de căsnicie, este arestat și condamnat pe motive politice, la 12 ani de detenție grea. În urma unui decret de grațiere, a fost eliberat în 1962, fapt care scurtează simțitor suferința. Soția lui este încarcerată și ea, punându-și mai târziu pe hârtie memoriile în Binecuvântată fii, închisoare. În anul 1969 se stabilesc în Franța, unde continuă să demaște regimul comunist de la București. În scrierile și luările sale de cuvânt era foarte tranșant: comunismul este dușmanul lui Hristos în lume. Și nu e singur în toată această ofensivă. Distinsa lui soție îi este alături. Occidentul trebuia să afle despre crunta realitate, iar ei erau martorii potriviți. Noblețea acestei sarcini i-a copleșit dintotdeauna, făcând din ei un adevărat cuplu de luptători și vizionari. În 1971 începe să publice revista Catacombes a cărui subtitlu suna așa: Mesager supraconfesional al Bisericii Tăcerii. Inițiază, alături de soția lui, o serie de emisiuni la Radio Europa Liberă, descriind cu lux de amănunte grozăvia comunistă.
După 27 de ani de exil, se întoarce în sfârșit la București. Era anul 1996, iar Sergiu Grossu aduce cu el sicriul soției. Deși îl părăsise pe când se aflau în Franța, ei se întorc oarecum împreună, pentru a-și îngropa bravul partener în pământ românesc. Aici crează Fundația Foștilor Deținuți Politici, editura Duh și Adevăr, precum și Centrul de Cultură Creștină Nicoleta Valeria Grossu. La Chișinău inițiază Centrul Internațional de Cultură pentru Copii și Tineret, sponsorizând de asemenea înființarea Muzeului Memoriei Neamului. Vivacitatea cu care face toate acestea îl înflăcărează, chiar dacă soția sa plecase de lângă el. „Noi, creștinii, trăind intr-un mediu social aproape decreștinat, ros de toate viciile și amenințat de forțele întunericului, avem datoria imperativă să-L mărturisim pe Hristos sufletelor celor împovarați și trudiți, să denunțăm păcatul lumii în care trăim și să acuzăm lumea păcatului, pentru a-L înalța pe Isus și a-L fixa în constiințele îndoielnice, pentru a da vieții un sens nou și o dimensiune nouă.” – scria Sergiu Grossu în Areopagul luminii.
Criticul Adrian Marino vorbeşte despre două modalităţi de abordare a detenţiei ca temă literară, una „prin literaturizare, stilizare, întreg ansamblul de procedee literare tipice” şi alta „prin mărturie directă, documentară, pe cât posibil obiectivă”. Ei bine, Sergiu Grossu alege a doua cale, mult mai credibilă și mai penetrantă. Nimeni nu l-a putut opri din drumul credinței și al faptei. S-a considerat mereu dator. A considerat că orice tăinuire a ororilor înseamnă o trădare implicită. Poeziile și eseurile sale de detenție depun și astăzi mărturie. A fost un luptător pe baricadele libertății, a avut o minte lucidă și o inimă cât tot neamul românesc.
Cuvintele lui Dan Zamfirescu pot ține loc de concluzie:
Sergiu Grossu şi-a găsit sensul suprem al artei sale tocmai când se părea că „vremurile” îl copleşesc pe „bietul om”, după cuvântul cronicarului. A face să triumfe omul de sub vremi, prin credinţa în Dumnezeu, prin „recurgerea la forţa idealului creştin şi a comuniunii vii şi permanente cu Dumnezeu; a face din poezie o boltă de lumină peste iadul ce încerca să-l sfărâme – aceasta este aventura lui Sergiu Grossu, o aventură unică, a unui spirit românesc în bătălia pentru triumful lui Dumnezeu în om şi prin om, asupra apocalipsului satanizării universale.