La 23 ianuarie 1893 ne părăsea un mare dascăl și predicator din mediul evanghelic: Phillips Brooks. S-a născut în anul 1835, la Boston, fiind descendent pe linie paternă din teologul John Cotton, iar pe linie maternă, din Samuel Phillips jr. – fondatorul Academiei Phillips din Andover (Massachusetts). Am ținut mult să ofer aceste detalii. Ele sunt importante în planul istoriei și a felului cum Dumnezeu știe uneori să aranjeze lucrurile. Încă din copilărie, așadar, Phillips s-a bucurat de un mediu sănătos, i s-au cultivat aspirații înalte și a fost îndemnat întru slujire.
După ce studiață inițial la Boston Latin School, graduează la Universitatea Harvard în 1855. Avea pe atunci 20 de ani și era în plină ascensiune. Își dorea să cuprindă totul dintr-o suflare. În anul 1856 își începe studiile teologice la Virginia Theological Seminary din Alexandria (statul Virginia), unde debuteză în predicare. Obișnuia să-și țină predicile la Capela Sharon, locul de care-l va lega peste ani atâtea nostalgii. După ce termină studiile (în 1859), este ordinat diacon de câtre William Meade și devine astfel predicator (rector, după denumirea consacrată) într-o biserică din Philadelphia. În 1862 este ordinat preot și începe să slujească la Biserica Sfânta Treime din Philadelphia, loc în care va rămâne șapte ani. În 1869 devine rector al Bisericii Trinității din Boston, statuia sa fiind și astăzi vizibilă în exteriorul clădirii. A fost rector la Trinity Church, în Boston, timp de 22 de ani (1869-1891), a susținut Prelegerile Lyman din 1877, la Yale Divinity School și, în ultimii doi ani din viață (1891-1893) a fost episcop de Massachusetts.
Pe lângă o sumedenie de cursuri și manuale, Brooks a fost un ilustru predicator. A scris și o carte despre Arta predicării, un tratat devenit astăzi clasic și extrem de îndrăgit. Și-a pus întreaga viață în slujba lui Dumnezeu, devenind un stâlp al Bisericii Episcopaliene Americane. Biografia lui însă n-a fost mai puțin impresionantă. Nu a lăsat în urmă doar sfaturi și lucrări, ci un model de viață. A fost cu adevărat un mentor pentru mulți, așa cum a rămas un punct de referință și azi. Deși este prea puțin cunoscut în România, el merită o atenție editorială aparte. Probabil că asta va veni cu timpul, dar, până una-alta, să nu-l uităm.