La 5 aprilie 1937 se stingea Gustav Adolf Deissmann – unul dintre cei mai străluciți exegeți ai Noului Testament. S-a născut la 7 noiembrie 1866 și a devenit unul dintre cei mai redutabili teologi protestanți gemani. După terminarea studiilor, devine profesor de teologie la Universitatea din Heidelberg (1897-1908), iar apoi la Universitatea Humboldt din Berlin (1908-1935).
În anul 1904 fondeacă, împreună cu Albrecht Dieterich, cercul Eranos din Heidelberg. Printre membrii acestuia se numărau Erns Troeltsch, Max Weber, Eberhard Gothein, Georg Jellinek, Karl Rathgen și Wilhelm Windelband. La Berlin, unde a activat cel mai mult, se dedică aproape în întregime studiilor de filologie greacă, el identificând limba Noului Testament drept dialectul koine și oferind detalii lingvistice inedite la acea vreme. A scris lucrări valoroase pe exegeza noutestamentală, analizând texte ale Scripturii, dar și personaje importante ale ei.
Activitatea lui transcende studiile biblice. Este preocupat inclusiv de mișcarea ecumenică și de reforma bisericească. Crede într-o unificare a credințelor creștine cel puțin sub aspectul ideilor fundamentale, pentru a crește șansele creștinismului de-a deveni relevant. Tot în acest sens se implică într-o mișcare socio-politică de promovare a păcii și a înțelegerii între culturi. Asemenea multor filozofi și teologi ai vremii lui, Deissmann este interesat de o simbioză reușită între cultură și Evanghelie, în măsura în care marile adevăruri iudeo-creștine să cuaguleze oameni diferiți dar, totuși, de bună credință.
Începând din anul 1925 s-a implicat în mod activ în cercetarea arheologică. Foarte atașat de situl arheologic al Efesului, dar și de situația locuitorilor din zonă la acea vreme, Deissmann a fost un pion important în elaborarea unor concluzii prețioase. În cuvinte sau relicve, el s-a străduit să găsească explicații și sensuri. A reconstituit în bună măsură contextul greco-roman al lumii Noului Testament și a lăsat în urma lui metode credibile de cercetare.
Însă nu doar rezultatele îl revendică. Însuși stilul lui de viață a fost unul exemplar. Riguros și profund, a știut întotdeauna că munca trebuie onorată până în cel mai mic detaliu. A manifestat respectul cuvenit tuturor celor care, înainte de el, au trudit pe tărâmul studiilor biblice. Când și-a adus aportul propriu, a făcut-o cu smerenie și profesionalism, așa cum îi stă bine unui om de talia lui. Deși în spațiul românesc este puțin cunoscut, personalitatea și opera lui merită o atenție mai mare. A strălucit într-o perioadă în care Europa trecea prin convulsiile Primului Război Mondial, reușind să facă lucruri deopotrivă utile și frumoase.
transceNde
Mulțumesc.