La 14 aprilie 1759 se stingea, la Londra, compozitorul George Friedrich Händel. De origine germană, el face parte din perioada barocului târziu, remarcabil îndeosebi pentru operele, oratoriile și compozițiile instrumentale. Fiu al unui bărbier, Händel a dat dovadă de un talent remarcabil în muzică, învățând de la vârstă fragedă principiile interpretării la pian și ale compoziției. Avea 11 ani când a murit tatăl său, dar educația sa a continuat prin susținrea rudelor. În 1702 s-a înscris la Facultatea de Drept din Halle și, concomitent, a devenit interpret la orgă în catedrala calvinistă din localitate. N-a stat decât un an aici, iar apoi a plecat spre Hamburg, unde îl așteptau perspective mai bune. Intră la secțiunea de vioară a orchestrei Operei. Pentru prima dată îi sunt recunoscute meritele muzicale într-un mod plenar.
Între anii 1706-1710 călătorește în Italia, unde cunoaște mari muzicieni precum Arcangelo Corelli și Alessandro Scarlatti. Aici a compus mai multe opere, dintre care Agrippina s-a bucurat de un succes deosebit la premiera din Veneția (1710). După acest sejur în peninsulă, Händel – devenit deja celebru – apucă drumul Angliei. Aici își pune în scenă o parte din opere, este bine primit de casa regală și se bucură de o prețuire imensă. Regele George I a fost unul dintre susținătorii săi proeminenți, deși întreaga aristocrație îl lăuda. Cu excepția câtorva vizite pe continenul european, compozitorul și-a petrecut întreaga viață în Anglia. În 1726 a devenit cetățean britanic, iar acest statut i-a permis să fie numit compozitor al Catedralei Regale. În această funcție a compus masiv, inclusiv Imnurile de încoronare pentru George II, în 1727, și Imnul funerar pentru regina Carolina, zece ani mai târziu.
A scris cel mai frumos oratoriu din toate timpurile: Mesia (1741) și este cunoscut, de asemenea, pentru piese ocazionale precum Muzica apelor (1717) și Foc de artificii (1749). Prima sursă de inspirație a stilului a fost muzica din nordul Germaniei pe care a cunoscut-o în copilărie. Pe acest trunchi s-a altoit în tinerețe influența italiană și, în plină maturitate, influența franceză. Mai presus de orice, muzica sa este eminamente corală. Forța corurilor sale este de neegalat, iar compoziția împletește magnific pasajele simple, dar profunde, cu secțiunile contrapunctice de mare ingeniozitate.
În ultimii ani acuza probleme serioase de vedere. A reușit să termine cu mari dificultăți ultimul său oratoriu – Iefta – care a fost interpretat la Teatrul de la Covent Garden, în Londra anului 1752. A fost înmormântat în Colțul Poeților din Westminster Abbey, lăsând în urmă o operă uriașă ce este revendicată deopotrivă de englezi și germani. Așezat temeinic în ambele culturi, Händel a reușit să prelucreze întregul tezaur. Rigoarea, conștinciozitatea și tenacitatea acestui om ne uimesc și azi. A muncit cu un sârg molipsitor. Și-a dozat atât de bine eforturile, și-a disciplinat atât de abil voința, încât a dat ce-a avut mai bun. Fără el, muzica lumii ar fi mult mai săracă; prin el, instrumentele și vocile și-au dat mâna formând ecouri perene.