La 2 iunie 1816 se năștea, în Capitală, unul dintre românii de frunte ai perioadei moderne: C. A. Rosetti. Descendent al unei vechi familii boiereşti, era fiul lui Alexandru Rosetti şi al Elenei Obedeanu. Studiază la Liceul „Sfântul Sava”, apoi în 1833 se înscrie în armată, devenind adjutant al domnitorului Alexandru D. Ghica, dar va demisiona trei ani mai târziu. Este unul dintre întemeietorii Societăţii Filarmonice şi ai Teatrului Naţional, remarcându-se şi ca actor. În 1842 este numit şef al poliţiei din Piteşti, apoi devine preşedinte al Tribunalului comercial din Bucureşti.
În 1845, Rosetti pleacă la Paris pentru a-şi continua studiile, frecventează cursurile de la Collège de France, unde este influenţat în gândirea sa politică de Edgar Quinet şi Jules Michelet. În 1847, se căsătoreşte cu Mary Grant, cea care a fost modelul tabloului „România revoluţionară” pictat de C. D. Rosenthal, prietenul lui Rosetti. Mary era sora consulului englez la Bucureşti, Effingham Grant, el însuşi căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviţă, fiica lui Alexandru Racoviţă.
Exponent al generaţiei paşoptiste, C. A. Rosetti se numără printre participanţii cei mai activi la Revoluţia din 1848 în Muntenia. Este numit membru al Comisiei executive din cadrul Comitetului revoluţionar, având răspunderea pentru acţiunile revoluţionare din Bucureşti. Arestat de autorităţi la 9 iunie 1848, este eliberat de revoluţionari a doua zi, şi devine prefect al Poliţiei Capitalei, secretar al guvernului provizoriu şi director în Ministerul din Lăuntru, în timpul scurtului mandat al Locotenenţei Domneşti. Trimis în septembrie 1848 ca delegat, împreună cu alţii, în tabăra turcească, pentru a protesta împotriva restabilirii Regulamentului Organic, a fost arestat de otomani. După înfrângerea mişcării revoluţionare, Rosetti pleacă în exil, unde stabileşte legături cu oameni politici şi de cultură francezi, susţinând cauza românească.
Editează revistele „România viitoare” şi „Republica Română”, în care a militat pentru Unirea Principatelor Române într-un singur stat democratic. În 1857, Rosetti revine în ţară, unde începe să desfăşoare o bogată activitate unionistă. Este ales deputat şi numit secretar în Divanul ad-hocşi în Adunarea Electivă din Muntenia. S-a numărat printre entuziaştii ce l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române. După lovitura de stat din 2 mai 1864, C. A. Rosetti devine opozant al domnitorului Cuza, trecând în tabăra adversă Se afirmă ca lider radical al grupării politice liberale şi este principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii”, care l-a constrâns pe domnitor să abdice. În calitate de ministru al Cultelor, propune înfiinţarea Societăţii literare române, viitoarea Academie Română, apoi este ales deputat în Adunarea Constituantă. Rosetti nu s-a numărat printre colaboratorii lui Carol I. De asemenea, a fost unul dintre liderii mişcării antidinastice care susţinea instaurarea republicii.
Devine unul dintre reprezentanții de frunte ai Partidului Național Liberal. În timpul marii guvernări liberale, Rosetti este numit preşedinte al Adunării Deputaţilor, poziţie din care promulgă Declaraţia de Independenţă a României, în acelaşi an fiind şi pentru scurt timp primar al Capitalei. În ultimii ani din viaţă ocupă şi fotoliul Ministerului de Interne, urmărind însănătoşirea administraţiei judeţene, foarte coruptă la acea vreme. Se stinge la 69 de ani, după o viață activă și tumultoasă. Istoria României nu ar fi completă fără acest mare politician. Deși imprevizibil uneori, C. A. Rosetti a avut întotdeauna convingerea că acționează spre binele țării. Patriotismului lui – în numele căruia a și greșit uneori – ne poate sluji drept pildă în aceste vremuri tulburi. Pe de altă parte, sârguința cu care a lucrat, convingerile pe care le-a exprimat public și stilul său îndelung cizelat ne impresionează până azi. Merită să-l amintim și să încercăm a-l înțelege.