La 25 martie 1881 se năștea compozitorul Béla Bartók. A venit pe lume într-o localitate numită pe atunci Nagyszentmiklós și aparținând Imperiului Austro-Ungar. Cu timpul, întreg ținutul a revenit României, iar localitatea se numește acum Sânicolau Mare. Primele lecții de pian le primește de la mama sa, o femeie talentată și cu un simț pedagogic desăvârșit. Compoziția o studiază la Bratislava și la Academia de Muzică din Budapesta. De-a lungul anilor de studiu, studentul dovedește un talent ieșit din comun, dar și o disponibilitate covârșitoare pentru muncă. După ce-și finalizează facultattea, rămâne la Budapesta, unde predă pianul între anul 1908 și 1934.
În 1904 a început investigarea folclorului maghiar, descoperind că așa-zisa muzică populară maghiară era, de fapt, muzica țigănească creată la oraș. Secondat de Z. Kodaly, a puz bazele unor cercetări ce se vor dezovolta până în prezent. A publicat studii de o deosebită importanță pentru muzic populară maghiară, românească și slovacă. A prelucrat sistematic în muzica sa teme și ritmuri populare, redându-le în cele mai caracteristice aspecte ale lor. Turneele sale erau așteptate cu interes în toata lumea, în special ca virtuoz al pianului.
A fost influențat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt și Claude Debussy. Se cade să menționăm timpul petrecut de compozitor la București. Se întâmpla în anul 1924 când Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat exclusiv operei sale. A fost unul dintre cele mai înălțătoare momente din acea vreme: Enescu a interpretat acompaniat de Bartók Sonata a II-a a acestuia din urmă. Doi ani mai târziu, compozitorul revine la București ca pianist solist în propria Rapsodie pentru pian și orchestră, oferind ca supliment alte două opus-uri: Allegro barbaro și Dansurile românești.
În 1940 emigrează în SUA, unde nu a fost recunoscut la adevărata sa valoare. S-a confesat apropiaților despre tratamentul injust pe care l-a primit acolo, dar totuși a rămas și s-a stins chiar la New York (1945). La ceas de aducere aminte, menționăm doar câteva dintre creațiile sale: opera Castelul lui Barbă-Albastră (1911), baletul Mandarinul miraculos (1923), cvartetle pentru coarde (1908-1939), Muzică pentru coarde, percuție și celestă (1936), Concert pentru orchestră (1943); Sonata pentru două piane și percuție (1937) și, în fine, Concertul pentru violă (1945).
Bartók este unul dintre mulți artiști revendicați de două țări. Când s-a născut, localitatea cu pricina era la austro-ungari, când a murit (deși la New York) aceeași localitatea era deja pe teritoriul României. Interesantă ipostază identitară, benefică oarecum pentru noi. Deși a gândit și a vorbit în maghiară, deși familia sa avea rădăcini puternice în solul Ungariei, compozitorul a avut o considerație specială pentru România. Prietenia cu Enescu e doar fațeta cea mai impozantă a acestei cordialități. Mulți alți oameni de cultură ai vremii au legat relații strânse cu ilustrul compozitor. Bartók a fost, fără îndoială, un european. Prin experiența ultimilor ani a dovedit că poate avea și un impact trans-atlatintic. Deși nu cum și-ar fi dorit, marele compozitor a transgresat teritorii și culturi pentru a explora cât mai mult. Să nu-l uităm într-o zi ca aceasta, ba chiar să-i lăsăm sonoritățile să ne învăluie.
Mulțumesc pentru acest adevărat exercițiu de neuitare. Mi-am amintit că prin clasa a 9-a am studiat acel Allegro Barbaro menit să îmi deschidă imaginația dincolo de romantismul infuzat de Chopin de care mă îndrăgostisem cu un an în urmă. Repulsia pentru Bartok s-a transformat în scepticism pentru ca mai apoi, de-a lungul săptămânilor să găsesc în studiul acelei lucrări măreție, dor, tânguire, furie și ascuns printre armoniile bizare un crâmpei de iubire mioritică. Probabil că plăcerea pentru Bela Bartok se naște undeva după a doua sau a treia audiție. Plăcută să ne fie aceasta!
Răzvan.
Sunt încântat de comentariul tău avizat.
Fără îndoială că Bartok este un compozitor genial și care trebuie luat la început cu lingurița.
Fii binecuvântat!