La 31 decembrie 2022 se stingea, după o îndelungată retragere, Joseph Ratzinger, fostul Papă Benedict XVI. Născut în Sâmbăta Mare a anului 1927, în Bavaria (Germania), tatăl său a fost polițist, iar mama bucătăreasă la un hotel. Cel mai mic din trei copii, Joseph avea șase ani când naziștii au preluat puterea, în 1933; părinții săi, catolici convinși, erau – evident – ostili regimului...
Creștinul, creația și creaționismul
Catolic răspopit, fost coleg de catedră cu Joseph Ratzinger, teolog cu largi deschideri, ecumenist până dincolo de limite, critic la adresa Vaticanului (pe multiple subiecte), erudit și scriitor talentat, Hans Küng rămâne una dintre cele mai mari provocări ale teologiei contemporane. Destituit din ambele poziții de către Biserica Romano-Catolică (cea sacerdotală și cea academică), acest corifeu...
Scindarea monarhiei lui Israel și urmările ei
„În nord se constituie regatul lui Israel, mai mare și mai puternic, mai târziu având capitala la Samaria, nou constuită de regele Omri, fiind ca o capitală fără tradiție: unde, potrivit unor istorici de astăzi se tindea mai puțin spre un ideal regal dinastic și mai mult spre un ideal regal carismatic (monarhia era înțeleasă ca un contract liber între popor și bărbatul desemnat de Yahwe); unde...
Momente din istoria evreilor
A descrie parcurusul istoric al unui popor nu e o sarcină ușoară. Complexitatea întregului demers, rigoarea legată de surse și propria subiectivitate te pun într-o reală dificultate. La fel ca individul, un popor care se adună sub același steag și care împărtășește aceleași năzuințe are și o sumedenie de particularități. Dar când vine vorba de poporul evreu, toate aceste detalii se amplifică...
Întrebarea săptămânii (18)
Ce putem cunoaște? De ce există ceva pe lume? De ce n-ar fi nimic?
Ce s-ar cuveni să facem? De ce să facem ceea ce facem? De ce și în fața cui suntem până la urmă răspunzători?
Ce putem spera? De ce ne aflăm aici? Ce ni se întâmplă?
Cine o să ne dea curajul să înfruntăm viața sau să înfruntăm moartea?
(Hans Küng)
Despre iudaism
Nici o analiză a situației religioase a timpului fără o analiză a iudaismului viu! Cum va arăta viitorul iudaismului, acum când noul mileniu este foarte aproape și toată lumea își pune întrebări în legătură cu el? Fiindcă iudaismul este cel în care se oglindesc toate problemele religioase ale timpului ca printr-o lupă, iudaismul, această cea mai veche dintre cele trei mari religii profetice, în...
Duminica și Sabatul
Relația (dacă este vreuna) dintre Sabatul evreiesc și Duminica creștină este o temă perenă, am putea spune. Pentru unii este lucrurile sunt așa de complicate încât se simt aproape vinovați că nu resepctă două zile de odihnă. Să vedem pe scurt – în ziua potrivită – cum stau lucrurile. Potrivit poruncii biblice, ziua a șaptea este în primul rând ziua de odihnă a Dumnezeului-Creator...