Relația (dacă este vreuna) dintre Sabatul evreiesc și Duminica creștină este o temă perenă, am putea spune. Pentru unii este lucrurile sunt așa de complicate încât se simt aproape vinovați că nu resepctă două zile de odihnă. Să vedem pe scurt – în ziua potrivită – cum stau lucrurile.
Potrivit poruncii biblice, ziua a șaptea este în primul rând ziua de odihnă a Dumnezeului-Creator. Printr-o poruncă ulterioară (dată la Sinai în Exod 20), această zi ajunge să fie un respiro pentru om și animal, îndeosebi pentru cei săraci și slabi. Azi, la Ierusalim, Sabatul este respectat cu o strictețe impresionantă: mijloacele de transport public sunt închise, filmele nu rulează la cinema, nu au loc reprezentații de teatru etc. Rigurozitatea ținerii Sabatului este îndelung disputată între anumite grupări iudaice, interesele economice, politice și religioase contopindu-se și aici într-un amestec exploziv, cum spune Hans Küng.
Duminica creștină are, fără îndoială, o altă origine decât Sabatul iudaic. În calitatea ei de prima zi a săptămânii în relatările de Paște sau de ziua Domnului în uzanța Bisericii Primare, ea a fost ziua în care se celebra Cina Domnului. Nu avem argumente suficiente să credem că duminica a fost dintotdeauna o zi de odihnă (în sensul în care a fost Sabatul), ci mai degrabă o zi specială sub aspect religios. Ea provine din tradiția păgâno-romană în care, cu un secol înainte de Hristos, se impsese săptămâna de șapte zile (după cele șapte planete). Așezarea ei instituțională are loc abia în 321 sub Constantin, care modifică accentul de pe Ziua lui Saturn (sâmbăta, engl.: Saturday), pe Ziua Soarelui (duminica, engl.: Sunday). Progresiv, împărații de după Constantin au interzis muncile de sclavi (opera servilia), pentru a face posibilă și pentru ei participarea la slujbe. Apoi, abia regii germanici au interzis practic toate muncile grele, lucru care dovedește că Ziua (de odihnă a) Domnului este o apariție relativ târzie.
Pe baza celor descrise mai sus (la care vom reveni punctual în viitor) trebuie să precizăm: duminica creștină este practic succesoarea Sabatului iudaic. Impunerea duminicii ca zi de sărbătoare și odihnă datorează foarte mult conceptului de Sabat din Vechiul Testament. Legătura între cele două zile de odihnă este foarte puternică, fără a o adăuga pe cea islamică (vinerea), care va interveni mai târziu în istoria lumii.
Pentru crestinii nou testamentali, exista obligatia respectarii Sabatului (fie el in orice zi a saptamanii) ?
Sulpimentarea zilei de duminică cu încă una (oricare ar fi ea) nu are suport biblic. Dacă nici un alt eveniment nu depășește sau nici măcar nu egalează Învierea lui Hristos, e logic să sărbătorim exclusiv ziua dintâi a săptămânii.
nici duminica nu are suport biblic cu sabatu
sabatul iudaic nu afost instaurat duar pentru ei si noi avem obligatia sal sfintim si sal sarbatorim
Respect orientarea fiecăruia, fără să fac judecăți de valoare. Eu țin duminica, dar atâta vreme cât nu legăm mântuirea de o anumită zi nu am nimic de obiectat în ceea ce privește ținerea sâmbetei. Desigur că putem purta multe și interesante discuții asupra temei, asta în măsura în care ezistă interes și informare.
Un articol elocvent.
Mersi de aprecieri, Timo.
buna ziua din cate am auzit si cat am citit am anteles ca sabatul trebue tinut ;voi pune sabatele mele ca semn antre mine si voi;adica acei care vor tine poruncile pana la sfarsit si alt ceva nu scrie nici un verset an noul testament despre schimbarea zilei de odihna si nu am sa ascult mai mult de oameni decat de Dumnezeu