
Să stăm departe de pășunea cea rea, adică de reaua obișnuință, să fugim din țara patimilor, care este necredința, pofta cea nesăturată și necumpătarea, în care se află o foame foarte mare de cele bune, și patimi mai rele decât foamea. Să alergăm către Tatăl nestricăciunii, căci Dătătorul vieții, mergând pe calea vieții prin virtuți. Căci acolo [pe cale] îl vom afla ieșind în întâmpinarea noastră, din iubirea Sa de oameni; [îl vom afla] dăruindu-ne iertarea păcatelor noastre, semnul prevestitor al nestricăciunii, arvuna moștenirii viitoare. Pentru că și fiul risipitor, după cum am fost învățați de Mântuitorul, atâta vreme cât a fost în țara patimilor, chiar dacă a cugetat și a spus cuvintele pocăinței, nu a dobândit nimic bun, până când, părăsind toate acele fapte ale păcatului, a venit alergând la tatăl său, și obținând cele mai presus de nădejdea sa, a rămas pentru tot restul vieții întru totul în smerenie, arătând înfrânare, lucrând cu dreptate și păzind în el harul cel înnoit de Dumnezeu.
Pe care să-l dobândim noi toți și să-l păzim neîmpuținat, pentru ca ăn veacul ce va să fie să ne bucurăm împreună cu risipitorul cel mântuit în Ierusalimul cel de sus, maica celor vii, Biserica celor întâi-născuți, în Însuși Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
(Din predica La parabola Domnului despre fiul risipitorul care a fost mântuit, de Grigorie Palama)