Să ne înțelegem o dată pentru totdeauna: cine îmi spune că sunt deștept mă jignește. Cine îmi spune că sunt un om deștept mă îndurerează. Nu neg deșteptăciunea voastră, dar o arunc odată cu ziarele la latrină. Să ne înțelegem: pentru mine deșteptăciunea nu e altceva decât gradul cel mai înalt al mediocrității. Deșteptăciunea e acea formă superioară de inteligență pe care o pot înțelege, aprecia și iubi toți. Deșteptăciunea e un amestec plăcut de facilitate, curiozitate, spirit, locuri comune înzorzonate și filistinism puțin cherchelit, care place doamnelor, profesorilor, avocaților, oamenilor de lume, ilustrelor persoane culte, într-un cuvânt, tuturor care se află la jumătatea drumului între cer și pământ, între paradis și infern, la fel de departe de animalitatea josnică și de marele geniu.
(Giovanni Papini,
în Un om sfârșit, Polirom, Iași, 2011, p. 134)