Neagu Djuvara nu e doar un istoric savuros. El a devenit (sau devine) parte din istoria patriei și-a Europei. Încă puțin și ne salută de la înălțimea celor 100 de ani, povestindu-ne cu candoare evenimente pe care noi le știm doar din cărți. O istorie vie a schimbărilor ultimului veac o putem auzi live, în interpretarea lui Djuvara. Mici detalii – care fac deliciul oricărei povestiri – ne sunt oferite cu umor și pasiune. Era mai simplu pe atunci, mai interiorizat și mai discret. Opulența parcă nu era atât de evidentă, iar oamenii aveau timp și pentru sensuri mai profunde.
Azi, prin comparație, suntem mult mai tributari lucrurilor exterioare. Comercialul ne-a confiscat sărbătorile, ne-a sedus pe nesimțite. Ne trezim înconjurați de meniuri și cadouri dintre cele mai scumpe, dar perzând semnificații importante.
De ce nu ne-am propune anul acesta altfel?! Să pledăm pentru mai multă simpitate și tihnă. Să ne mulțumim cu lucrurile strict necesare, dar să intensificăm relațiile cu cei dragi. Să zâmbim mai mult decât să alergăm; să oferim mai mult decât să așteptăm. Și, pentru că tot vizionăm acest material, să mai tragem cu urechea spre felul cum era cândva, undeva, la alții…
Crăciunul pe vremuri
C