Un copil unic se bucură în mod evident de anumite avantaje. Faptul că părinții sunt capabili să se dedice unui singur copil înseamnă că ei pot aranja mai bine lucrurile pentru ca acesta să aibă o copilărie fără complicații. Adică bebelușul poate începe cu cea mai simplă relație dintre un copil și mama lui, iar această bucățică de lume se va dezvolta gradat, în ritmul micuțului. Punerea bazelor existenței într-un mediu simplificat poate oferi un sentiment de stabilitate care va fi extrem de util pe parcursul întregii vieți. Desigur, pot menționa și alte lucruri importante pe care părinții le pot da cu ușurință copilului unic — mâncare, haine, educație.
Să vorbim și despre câteva dezavantaje. Cel mai evident este lipsa “partenerilor de joacă și lipsa acelor experiențe bogate trăite în relațiile cu frații și surorile mai mari și mai mici. Joaca celor mici are multe aspecte pe care adulții nu le pătrund; chiar dacă înțeleg jocul, adulții nu pot rămâne în interiorul lui atât de mult pe cât ar vrea copilul. De fapt, când adulții joacă un joc cu un copil, nebunia din joaca celui mic devine prea evidentă. Prin urmare, dacă nu există și alți copii, copilul unic pierde simțul jocului și plăcerile produse de inconsecvență, iresponsabilitate și impulsivitate. Copilul unic va tinde să fie precoce, să prefere să asculte adulții vorbind și să stea de vorbă cu ei, să își ajute mama la treburile casnice sau să folosească sculele tatălui. Pentru el, joaca pare ceva prostesc. Copiii care se joacă împreună au o capacitate infinită de a inventa detalii pentru joc, așa că se pot juca la nesfârșit fără să obosească.
Dar cred că mai există un element, mult mai important: experiența apariției unui nou frate sau a unei noi surori în familie este extrem de valoroasă. Nu știu cum să subliniez mai bine valoarea acestei experiențe. Perioada sarcinii este fundamentală, iar un copil care nu a văzut schimbările prin care trece mama lui în această perioadă, care nu a trăit momentul în care nu se mai putea așeza confortabil în poala ei, care a înțeles puțin câte puțin motivul acestor schimbări, a văzut și dovada palpabilă a ceea ce știa, în sinea lui, de multă vreme și a văzut și revenirea mamei la normal, ei bine, acest copil nu are decât de pierdut. Chiar dacă mulți copii găsesc această experiență greu digerabilă și nu reușesc să depășească sentimentele tulburi și conflictele care iau naștere acum, eu cred, totuși, că acel copil care a ratat o astfel de experiență, care nu și-a văzut niciodată mama alăptând și nu a văzut-o făcând baie unui bebeluș, este mai puțin bogat decât copilul care a trăit toate acestea. Și poate copiii vor să aibă și ei copii, așa cum vor și adulții. Doar că nu pot, așa că se mulțumesc, parțial, cu păpușile. Ei pot avea copii prin procură, atunci când are copii mama lor.
(Fragment din lucrarea Copilul, familia și lumea exterioară, de D. W. Winnicott)