Un cinic de astăzi nu mai este aceași persoană la care s-au referit grecii atunci când au folosit acest termen. Pentru greci, cinicul era un critic al culturii contemporane pe baza legii rațiunii și a legii naturale; era un revoluționar raționalist, un urmaș al lui Socrate. Cinicii moderni nu sunt gata să urmeze pen nimeni. Eu nu au credință în rațiune, nici criteriu pentru adevăr, nici vreun set de valori, nici vreun răspuns la problema privitoare la sens. Curajul lo nu este exprimat în mod creativ, ci este exprimat prin modul lor de viață. Ei resping curajos orice soluție care i-ar priva de libertatea de a respinge tot ceea ce vor să respingă. Cinicii nu sunt singuri, căci au nevoie de o companie pentru a-și arăta singurătatea lor. Ei sunt lipsiți atât de sensurile preliminare, cât și de sensul ultim, și de aceea sunt victime ale angoasei nevrotice. Multe din afirmările de sine forțate și multe dintre abandonările de sine fanatice sunt expresii ale curajului non-creativ de a fi în sine.
Fragment din Curajul de a fi, scrisă de Paul Tillich (Herald, București, 2007). De-a lungul cărții (publicate inițial în 1952), autorul face o critică fină a modernității. Acuzând-o de pierderea sensului ultim, de un curaj nătâng și primejdios, el invită la o întoarcere spre tradiție. Bivalentă, această tradiție este deopotrivă grecească și ebraică (în fine, iudeo-creștină). Astfel, fragilitatea omului contemporan ar trebui să producă o îngrijorare fecundă.
Anomaliile ajung și în spațiul reacțiilor antimoderne. Criticii actuali ai modernității sunt și ei inconsistenți. Urmași ai cinicilor antici, cei de azi și-au pierdut conținutul și flerul. Nici critica nu mai e de calitate, ceea ce conduce la o îngrijorare și mai profundă. Se impune o reașezare pe temă, o seriozitatea a abordării, o cizelare a argumentelor. Cred că societatea contemporană are nevoie de o critică bine articulată, însă care să pornească de pe cele mai curate poziții. Atitudinea este și ea foarte importantă, dar și maniera în care se consumă polemica. Uneori e necesar să fi cinic, radical și intransigent, dar chiar și atunci trebuie s-o facem cu băgare de seamă. Cam acest lucru încerca să ni-l transmită cărturarul citat!