Cine va putea povesti despre Tine, Stăpâne? Cei ce nu te cunosc greșesc, căci nu știu absolut nimic, iar cei ce au cunoscut numai prin credință Dumnezeirea Ta sunt cuprinși de multă teamă, ies din ei înșiși cu cutremur și n-au ce să spună; căci ești mai presus de minte, și toate lucrările Tale, slava și cunoașterea Ta, sunt toate de neînțeles și de necuprins. Că exiști cunoaștem și vedem lumina Ta, dar cine și cum ești nu știm cu toții. Totuși, avem nădejdea, ținem credința și iubirea pe care ne-ai dăruit-o, infinită, negrăită, de nimic cuprinsă, știm că e lumină, lumină neapropiată (1Tim 6,16), lumină care lucrează toate… E soare neapus pentru cei mai înalți întru cele dumnezeiești, e stea pururea strălucitoare pentru cei ce nu pot cuprinde mai mult. Se opune întristării, aceasta alungă invidia și face să dispară cu totul gelozia satanică. La început topește și subțiază curățind, alungă gândurile și restrânge mișcările. Ascunzându-se povățuiește smerenia și nu îngăduie nicidecum revărsarea, nici hoinăreala. Arătându-se separă de lume și produce uitarea tuturor mâhnirilor vieții. Hrănește cele multe și vindecă setea, și dăruie putere celor ce se ostenesc bine. Stinge irascibilitatea și fierberea inimii și nu îngăduie înfurierea sau tulburarea. Când fuge e urmărită de cei răniți de ea și e căutată cu iubire multă, din inimă, iar când se întoarce și se arată și strălucește cu iubire de oameni, îi face pe cei ce o urmăresc să se încline și să se tragă înapoi și să respingă cu frică lucrul cel mult căutat, ca unii ce nu sunt vrednici de binele cel mai presus de toată creația. O, dar cu neputință de exprimat al harului! Căci ce nu lucrează și ce nu este ea? E farmec și bucurie, blândețe și pace, milă nenumărată, adânc al milei până în măruntaie, văzută nevăzut, cuprinsă necuprins, neatinsă, nepipăită, ținută însă în mintea mea.
(Fragment din Imnul 18, de Simeon Noul Teolog, trad. Ioan I. Ică jr.)