Biserica ce a pierdut înțelegerea și viziunea doctrinei biblice a sfințeniei recurge la surogate: ea oferă oamenilor Evanghelia ca pe o soluție la dificultățile vieții, ca pe un izvor din care să scoată împlinire personală, ca pe unmijloc de a-și realiza aspirația după semnificație și după poziții înalte și după putere. Cu alte cuvinte, ea nu mai este un mijloc de a te elibera de dominația dorinței, ci un mijloc de a-ți împlini acea dorință. Ea le sugerează oamenilor că nu este nevoie să-și părăsească păcatele favorite, căci lucrul acesta de fapt nu se poate face, dar că ei pot găsi iertare continuă la un Dumnezeu care nu știe nimic de justiție, însă știe totul despre o simțire sentimentală căreia îi dau nuele greșit de dragoste. Este o biserică ce se așteaptă să-și întâlnească Mirele într-o haină tot atât de murdară ca cea cu care L-a întâlnit prima dată în cloaca vieții. O Biserică ce nu va supraviețui când vine un vânt de mare persecuție.
Diagnostic pus de John Oswalt în introducerea cărții Chemați să fie sfinți (Cartea Creștină, Oradea, 2008). Un autor prestigios și o carte pe măsură. Specialist în studii vechitestamentare, Oswalt este o voce în spațiul evanghelic occidental.
Biserica a uitat să mai fie sfântă, în vreme ce propovăduiește fericirea. Uităm adesea că Domnul ne-a chemat la a trăi diferiți și separați de lume, de a crea un contracurent. Cineva trebuie din când în când să ne trezească mintea, să ne-o țină vigilentă. Doar în această stare vom fi productivi și ne vom face datoria. Biserica este partea terestră, istorică a Împărăției lui Dumnezeu. Misiunea ei se va încheia odată cu A Doua Venire, dar până atunci trebuie să trăim cum se cuvine. Secretul oricărui succes apologetic sau misioinar se clădește pe adâncimea sfințeniei individuale. Sfânta Scriptură abundă cu exemple și recomandări în acastă privință, totul e să luăm seama. Să fim ceea ce trebuie să fim, în fiecare zi, în orice ipostază.