Fiecare dintre ceilalți psalmi are propriul titlu, dar aici mai mulți psalmi adunați au primit același titlu. O cântare a treptelor sau cum spune alt traducător: „O cântare a urcușului”. Unii îi numesc chiar trepte. Și pentru ce sunt numiți astfel? Se numesc astfel potrivit sensului istoric, fiindcă vorbesc despre întoarcerea din Babilon și pomenesc despre robia de acolo. Iar potrivit sensului anagogic, fiindcă acești psalmi conduc pe calea virtuții. Uni așa îi înțeleg. Fiindcă și calea care duce la virtute este asemenea unor trepte, înălțând puțin câte puțin pe omul virtuos și înțelept, până ce îl sălășluiește în cer. Alții spun că se semnifică prin aceste trepte scara lui Iacov, cu un capăt înfipt în pământ și cu celălalt ajungând până la cer. Tot așa și locurile inaccesibile și mai înalte devin accesibile prin scări și trepte. Dar fiindcă cei ce urcă, de fiecare dată când ajung la înălțime, sunt cuprinși de amețeală, de aceea trebuie ca nu numai cei care urcă, ci și cei care au ajuns deja în vârf să fie întăriți… Aceasta este tâlcuirea acestui titlu potrivit anagogiei. Dar noi, să revenim, dacă vreți, la sensul istoric și să îi vedem pe cei sloboziți din robie. Cum deci s-au izbăvit din robie? Prin dorul de Ierusalim. După cum cei care nu aveau acest dor, nu au câștigat nimic din harul lui Dumnezeu, ci au rămas și au murit în robie, ceea ce ni se va întâmpla și nouă dacă vom urma acelora. Dacă nu suntem animați de dragostea pentru cele cerești și de dor pentru Ierusalimul de sus, ci suntem pururea atașați de viața aceasta prezentă și ne tăvălim în noroiul grijilor vieții, nu vom putea niciodată să ne primim patria înapoi.
(Ioan Gură de Aur, în Omilii la Psalmi, Doxologia, Iași, 2011, pp. 505-506)