Deja de multi timp eram așezat pe trunchiul unui arbore răsturnat, când atenția mea fu, deodată, deșteptată printr-un zgomot misterios, persistent, înverșunat, asemănător atacului furios și continuu al unui șoarece asupra unei frunze de arbore care l-ar separa de-o bucată frumoasă de caș. Ascultai și recunoscui un car, vierme de lemn, care locuiește în inima celor mai frumoși arbori, îi roade zi și noapte, sfârșește prin a-i găuri de-o parte și de alta și începui să fac reflexii adânci asupra muncii acestei ființe, îndeplinidu-și fără încetare unica sa funcțiune, închisă toată ziua într-un trunchi rezistent și aspru care totuși cedează, și căutând să iasă la lumină, ca tot ceea ce este viu, ca tot ceea ce respiră; mă gândii la atotputernicia perseverenței, la puterea magică cuprinsă într-un lucru abia apreciabil, abia perceptibil, dar dirijat fără încetare către același scop.
(Arthur Buies,
jurnalist și scriitor canadian ce a trăit între anii 1840 și 1901)