Lucram acasă în acea zi. Mă aflam în București pe atunci, iar 11 septembrie 2001 era o zi obișnuită de toamnă. Tihna părea cuvântul de ordine. Îmi sună telefonul. Îl ridic mașinal. Era un prieten în a cărui glas citeam multă emoție. M-a întrebat unde sunt și dacă pot deschide un televizor. În două vorbe mi-a vorbit despre atacul asupra Turnurilor Gemene. M-am repezit la telecomandă și, preț de câteva ore, am fost prizonierul neputincios al dramei ce-o urmăream.
Am privit cum avioanele străpungeau turnurile, am fost oripilat de spaima ce răzbătea în aer, am fost șocat de gestul extrem al teroriștilor. Am presimțit că lumea (nu doar America) se va schimba după un asemenea dezastru. Simțeam că vom vorbi în viitor despre un înainte și după 11 septembrie. Nu m-am înșelat. Anii aveau s-o confirme. Întregul occident a pornit un război surd împotriva terorismului mondial. Este, probabil, unul dintre războaiele cele mai greu de purtat. Măsurile de securitate s-au înmulțit până la paroxism, dar siguranța a scăzut îngrijorător. Acea zi a produs o schimbare enormă a cărei consecințe o resimțim și azi, până în cel mai îndepărtat punct.
Pentru că, mai ales la New York, se fac în aceste zile manifestări de tot felul, merită să avem și noi un gând bun. Să fim alături cu sufletele noastre de cei care au pierdut pe cineva drag. Pentru acele familii o astfel de zi este ca răsucirea cuțitului în rană. Fie ca Domnul oricărei mângâieri să-i aibe în grijă și să-i mângâie. Și fie ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Dacă ar fi posibil…
Amintirea unei tragedii
A