La 21 februarie 1805 se năștea eruditul transilvănean Timotei Cipariu. Lingvist, pedagog, filozof, istoric, teolog și orientalist, Cipariu a fost unul dintre cei mai proemineți dintre intelctualii vremii. Membru fondator al Academiei Române, a fost supranumit Părintele filologiei românești, datorită contribuțiilor aduse în acest domeniu. Și-a făcut toate studiile la Blaj, cele gimnaziale între (1816-1820), urmate de cele filosofice (1820-1822) și de cele teologice (1822-1825). Între 1825 și 1827 a fost profesor la Gimnaziul din Blaj. În 1828 devine profesor de filosofie, iar între 1834 și 1842 profesor de dogmatică și biblism la Seminar. În 1827 a devenit preot, din 1842 fiind canonic, iar mai târziu prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia și Făgăraș.
Pașoptist convins, Timotei Cipariu a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3-5 mai 1848, fiind ales secretar al acesteia. A fost ales de adunarea de la Blaj ca să meargă la Viena pentru a prezenta împăratului doleanţele românilor. Alături de alţi fruntaşi ai revoluţiei, va semna în octombrie 1848 apelul prin care se cerea românilor ardeleni să se înarmeze împotriva insurgenţilor unguri, pentru a se putea apăra singuri de agresiunea acestora. Cipariu a publicat o foarte lungă serie de studii asupra limbii române şi a gramaticii sale, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei şi lingvisticii româneşti. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile istorice ale poporului român şi originea noastră romană. Influenţat de Şcoala Ardeleană, a fost unul dintre adepţii latinismului şi ai ortografiei etimologice, fapt pentru care a propus folosirea predilectă a cuvintelor de origine latină, şi evitarea cuvintelor de origine nelatină. În 1850 a ajuns deputat la Viena şi a luptat pentru drepturile politice ale românilor.
Personalitate reprezentativă a culturii românești, cunoscător a numeroase limbi (greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză, maghiară), Timotei Cipariu a fost posesorul uneia din cele mai bogate biblioteci particulare din Transilvania, prețioasă și prin raritățile ei. În octombrie 1948, regimul comunist a impus, conform ordinului de la Moscova, asimilarea Bisericii Greco-catolice Romane în Biserica Ortodoxă, confiscând Biblioteca Cipariu (lăsată moștenire Mitropoliei Blajului) și trecând-o ilegal în inventarul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române.
A. Philippide spunea despre el: „Pe vremea aceea era un om, Timotei Cipariu, şi omul acela şi zi şi noapte era cu cartea în mână, şi când dormea, dormea pe scaunul de la masa de lucru. Ştia multe limbi, atâtea câte toţi specialiştii români de astăzi la un loc luaţi nu ştiu, şi citise toţi scriitorii români din sec XVI şi XVII din scoarţă în scoarţă, şi un mic rezumat din această muncă de erou a publicat într-o capodoperă, Principii de limbă şi scriptură.“ Zenovia Niculescu remarcă, de asemenea: Obiectivitatea, scrupulozitatea, erudiţia, pasiunea ştiinţifică, marea receptivitate intelectuală, patriotismul, conştiinţa latinităţii limbii române, a romanităţii poporului român – sunt caracteristici care l-au călăuzit pe Cipariu în întreaga sa activitate.
„Căci tot ce a scris Cipariu – apreciază Sextil Puşcariu – se caracterizează printr-o preciziune exemplară şi printr-o cinste neşovăitoare. În opoziţie cu înaintaşii şi cei mai mulţi dintre urmaşii săi, niciodată nu găsim o falsificare de dragul unei teorii, ci deducţiunile sale sunt întemeiate pe date exacte, iar spiritul său ager a ştiut să recunoască importanţa celor mai ascunse forme vechi”. Această rigoare în muncă, verticalitate în viață și erudiție la catedră, face din Cipariu o mare personalitate. Exemplul lui merită amintit mai des. A știut să trăiască pentru scopuri înalte și să năzuiasă mereu mai sus. A fost un intelectual complet, care s-a mișcat cu ușurință în multe domenii de activitate. Să nu-l uităm!