Exercițiu de neuitare: Neil Armstrong

E

La 5 august 1930, în Wapakoneta (statul Ohio), într-o familie modestă, se năștea primul om ce-a pus piciorul pe Lună: Neil Armstrong. Pasiunea pentru zbor și-a cultivat-o din fragedă tinerețe. Să ne gândim doar că la 16 ani a devenit pilot. O precocitate uimitoare l-a adus devreme în atenția profesorilor și a mentorilor săi. După ce studiază ingineria aeronautică, primește primele trei medalii (așa-numitele Medalii ale Aerului) în timpul Războiului din Coreea.

În 1955 devine pilot de încercare pentru organizația care a precedat NASA. Se înrolează în programul spațial în 1962, iar în 1966 – în calitate de pilot al navetei Gemini 8 reușește prima manevră manuală de cuplare în cosmos a unei rachete fără echipaj uman. Această ispravă o reușește împreună cu colegul și bunul său prieten David Scott, un alt cosmonaut de calibru. Urmează apoi pasul cel mare: Armstrong pășește pe Lună, la 20 iulie 1969. La acel moment făcea parte din misiunea spațială Apolo 11. După revenirea pe pământ a declarat: Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire. De data aceasta era însoțit de un alt coleg de nădejde: Buzz Aldrin.

Pasul pe Lună a împins așteptările omenirii înspre noi orizonturi. Se împlinea un vis înalt pentru știință, se marca un nou început. Prin ricoșeu, universul se micșora. În mintea oamenilor de rând totul începea să devină investigabil. Ceea ce era un punct forte pentru astronomie, era o poticnire pentru viața de credință. Următoarele isprăvi spațiale nu vor face altceva decât să îngroașe rândurile scepticilor, dar și să consolideze – indirect – credința celor sănătoși spiritual. Progresul științific, pe cât de lăudabil pe atât de riscant, n-ar trebui să ne afecteze în planul propriei spiritualități. Oricum sunt două planuri: cel fizic (la univers mă refer) și cel metafizic (la suflet și lumea lui mă refer). Putem fără rețineri să apreciem munca lui Armstrong, să salutăm toate eforturile de investigare a cosmosului și în același timp să credem într-un Dumnezeu Creator și Suveran. Să nu lăsăm ca progresele noastre istorice să ne clatine relația cu El!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.