Într-o zi ca aceasta, în anul 1940, se stingea marele Nae Ionescu. Dascăl de renume, logician, filozof, eseist și publicist cu ales condei, brăileanul Ionescu avea să aibe un impact uriaș. Urmează studiile gimnaziale și liceale în Brăila, unde se alătură din tinerețe mișcării socialiste (în acest context îl cunoaște pe Panait Istrati). Pleacă apoi la București pentru a urma facultatea de Litere și Filosofie, iar apoi își începe cariera didactică la Liceul Matei Basarab. După o vreme pleacă în Germania unde-l va prinde Primul Război Mondial, iar apoi revine în țară pentru a-și satisface stagiul militar. Se căsătorește cu Elena Margareta Fotino, iar în 1916 se reîntoarce în Germania. Datorită intrării României în război, Ionescu este închis într-un lagăr iar primul lor fiu – Radu – se va naște chiar acolo. Al doilea fiu – Răzvan – i se naște în iunie 1918, iar în anul următor își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din Munchen.
Tot la partea biografică să mai menționăm legăturile amoroase cu câteva dintre femeile celebre ale vremii: Maruca Cantacuzino (soția lui Enescu), Elena Popovici-Lupa și pianista Cella Delavrancea). Sub acest aspect Nae Ionescu nu a fost și nu va fi niciodată un exemplu de moralitate.
Nu la fel putem spune despre forța cu care i-a amprentat pe cei din jurul lui. O seamă de intelectuali ce i-au fost studenți l-au iubit până la idolatrizare. Aplecarea sa spre metafizică este exemplară, chiar dacă a făcut-o într-o manieră mai ortodoxă decât era cazul. Deși n-a scris aproape deloc (tratatul de metafizică a fost însăilat post-mortem după cursul său), a ținut multe minți treze și a pledat pentru originalitate. Avea o viziune profund existențialistă asupra filozofiei, dar și sclipiri extraordinare. Aduna fără efort sute de cursanți, nu neapărat de la specialitatea sa. Era privit ca un lider de opinie, cu o viziune puternică și virulentă.
Exemplul său de viață spune mult despre muncă și persuasiune. Etic vorbind ar fi multe de spus, dar pasiunea sa pentru meșteșugul ideilor este remarcabil. Povestea lui aminește de forța ideilor și cât pot fi ele de molipsitoare. Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu sunt doar câțiva dintre corifeii culturii române care au fost amprentați de spiritul ionescian. Deși unii dintre ei au făcut sondări fără precedent, scânteia le-a fost dată de acest mare profesor. A fructificat fiecare oportunitate lărgindu-și necontenit universul de cunoaștere și s-a risipit în ceilalți. A pus foc în cea mai măruntă idee, a spart canoane și a cutezat să interpreteze totul într-o cheie personală. Merită, din acest punct de vedere, sincere aprecieri!