Amintirea iubește jocul copiilor de-a v-ați ascunselea. Se pitește. Înainte de orice, se lasă ispitită de cuvintele frumoase și-i place să împodobească, adeseori fără să fie nevoie… Atunci când este asaltată de întrebări, amintirea se aseamănă unei cepe, care ar dori să fie decojită ca să scoată la iveală ceea ce stă scris acolo și poate fi citit literă cu literă: arareori lipsit de...
Evenimentul care a declanșat cele două scrisori a avut loc în anul 1990 în cantonul elvețian Valais. Scriitorul parizian Emmanuel Carrère obișnuia să ajungă aici în fiecare an pentru relaxare, fiind însoțit de soție și copil. Nelipsit era însă și cu un vechi prieten: Herve. Acesta joacă un rol important în toată povestea, datorită faptului că în acea vară (din 1990), Emmanuel nu dorea nici în...
În micul trup omenesc (a spus Hristofor), asemeni soarelui într-o picătură de apă, se reflectă nemărginita înţelepciune a lui Dumnezeu. Fiecare organ a fost gândit până în cel din urmă detaliu. Inima, de pildă, hrăneşte tot corpul cu sânge, şi în ea, cum se spune, sunt concentrate simţămintele noastre, uite de ce este ea apărată cu nădejde de coaste. Dinţii mărunţesc şi de-asta sunt din os tare...
Şi dacă stai să te gândeşti, păsările, peştii şi jivinele seamănă în multe privinţe cu oamenii. În asta constă, vezi tu, unitatea noastră absolută. Noi învăţăm unul de la altul. (…) Există, printre altele, şi un peşte miriapod. De ce culoare e piatra pe lângă care înoată, de culoarea aceea se face şi el: de e albă – alb, de e verde – verde. Aşa sunt, copile, şi unii oameni: cu creştinii...
Romancierul Ioan T. Morar ne surprinde cu o carte neaoșă. N-am citit-o, însă se află pe lista mea de așteptare. Cred că trebuie să-i apreciem curajul. Multiconfesionalismul autohton le-a rămas străin prozatorilor noștri, interesați de alte picanterii mai suculente. În acest mediu literar, Sărbătoarea Corturilor spune o poveste de care aveam nevoie. Personajul ei principal – Samuel – parcurge un...
Lipsa de ospitalitate a muntelui mă seduce: te primește alungându-te, te obligă să-i înfrunți prăpăstiile adânci, duritatea minerală a crestelor, pacea înșelătoare a ghețarilor. Iar, când o pornesc către vârf, împuns de o spaimă pe cât de grețoasă, pe atât de savuroasă, o fac în speranța că, la întoarcere, îmi voi regăsi tovarășul – bradul. Pentru mine, el va vorbi întotdeauna de parcă ar...
Este pregătită umanitatea pentru o transformare a conștiinței, o înflorire interioară atât de radicală și profundă încât, în comparație cu ea, florile oricât de frumoase ar fi fiind, nu sunt decât o palidă reflexie? Pot ființele umane să-și piardă densitatea minților lor condiționate, pentru a deveni asemenea cristalelor și pietrelor prețioase, ca să spunem așa, transparente față de lumina...