Paul Johnson este un autor tot mai îndrăgit și în România. O parte din cărțile lui – precum Intelectualii; O istorie a lumii moderne; Creatorii; O istorie a evreilor – au dobândit deja o anumită notorietate. Cu bucurie semnalez o nouă apariție editorială ce-i poartă semnătura: Viața lui Isus povestită de un credincios (Humanitas, 2012). Am postat AICI un fragment din carte în euforia...
Brațele lui Isus
Universalismul lui Isus s-a vădit de la Întrupare și până la Răstignire. Mama Lui era evreică din naștere, dară Tatăl Lui era Dumnezeu, care se afla deasupra tuturor distincțiilor individuale. Isus nu avea nici casă, nici țară, nici rasă, nici caracteristici tribale sau regionale. Aparținea Împărăției aflate dincolo de spațiu și timp. Dar era unit cu toți oamenii prin iubire. El era filantropia...
Creștinismul și modernitatea
Evenimentul extraordinar al epocii moderne a fost faptul că nu a dispărut credința religioasă. Pentru multe milioane de oameni, în special în țările avansate, religia a încetat parțial sau total să mai joace vreun rol în viața lor, iar modurile în care a fost umplut locul rămas gol, de către fascism, nazism sau comunism, de către tentative de utopism umanist, de către eugenie sau politici de...
Jane Austen: un destin
Se împlinesc azi 235 de ani de la nașterea lui Jane Austen. Dacă și Google are grijă să nu uităm, e de bine. O scurtă biografie poate fi lecturată AICI, una amplă AICI. Paul Johnson îi face în volumul Creatorii (ed. Libertas) un adevărat elogiu. Deși nerecunoscută îndeajuns de-a lungul vieții, Austen a devenit o romancieră extrem de apreciată după. Romanele ei – nu prea multe la număr...
