Încă de la început, învățăturile se cuvine să fie în așa fel semănate în pământul virgin al sufletului crud, încetul cu încetul, cu vârsta și cu deprinderea faptelor, să încolțească și să crească, pentru ca apoi, după ce au prins rădăcini, să nu mai poată fi smulse până la sfârșitul vieții. Căci nimic nu este mai trainic și nu are rădăcini mai adânci decât cele învățate în primii ani de viață...
Nici tu, dacă te temi de Dumnezeu, nu îndeplinești porunca regelui Egiptului. Căci el îți ordonă să trăiești în delicii, să iubești acest veac, să tânjești după cele prezente. Tu, dacă te temi de Dumnezeu, dacă îndeplinești slujirea moașei în cazul sufletului tău, dacă dorești să-i aduci mântuirea, nu faci acestea, ci lași în viață partea bărbătească ce este în tine: tămăduiești și îngrijești...
Părinții tăi, cum au fost ei? Ce ți-au transmis? Părinții și alți adulți importanți din viața ta au fost credincioși? Dacă da, ți-au oferit ei modelul unei relații pline de iubire cu Isus Hristos sau au avut „o religie” a regulilor, a interdicției și a vinovăției? Dacă e valabilă cea de-a doua parte a întrebării, atunci nu ai beneficiat de o imagine adevărată a felului în care te vede Dumnezeu...
Am crescut cu povestirile Bibliei, care-mi erau citite cu voce tare. Multe ilustraţii mi-au rămas imprimate puternic în memorie – şi acum îl mai vad pe Daniel în groapa cu lei, şi pe Isus lăsând copiii să vină la El. Îmi plăceau povestirile despre Moise copil, despre David şi Iosif. Isus era pentru mine o realitate incontestabilă şi de aceea de-abia puteam asculta vorbindu-se despre crucificare...